Astazi se incheie campania electorala pentru alegerile generale din Bulgaria. Ultimele sondaje preelectorale promit o participare activa a electoratul bulgar la alegerile generale de sambata.

Toate sondajele ii dau favoriti pe socialisti, aflati intr-o opozitie moderata si creditati cu un procent intre 34,6 si 37,6 la suta din intentiile de vot. Actualul partid de guvernamant, Miscarea Nationala Simeon al II-lea, ar obtine 19,8 la suta din voturi, iar un alt bloc al opozitiei de dreapta, construit in jurul Fortelor Democratice Unite (FDU), care a guvernat Bulgaria pana in 2001, este creditat cu 19,9 la suta dintre sufragii.

Sondajele crediteaza o noua formatiune de extrema-dreapta cu mari sanse de a depasi pragul de 4 la suta pentru intrarea in Parlament. Coalitia de extrema-dreapta Atac, care a desfasurat o campanie ostila la adresa minoritatilor, avand ca slogan "Bulgaria, bulgarilor", intruneste 4,3 la suta din voturi. Extrema-dreapta ia voturi in primul rand de la electoratul socialistilor, nemultumit de tratativele acestora cu Miscarea pentru Drepturi si Libertati, partidul minoritatii turce care face parte si din actuala coalitie.

Citeste si:

Primul-ministru si-a jucat, in opinia analistilor, ultima carte intr-o interventie televizata difuzata aseara, inainte de finalul campaniei electorale. Aceasta a luat cea mai violenta tenta nationalista si xenofoba din 1990 incoace, motiv pentru care Guvernul a luat masura ca, tot incepand de astazi, sa interzica vanzarea bauturilor alcoolice pe intreg teritoriul tarii.

UE avertizeaza

Votul este monitorizat atent de observatori europeni, avand in vedere ca de la guvernul care va rezulta din aceste alegeri este asteptat sa conduca Bulgaria in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. O dovada a acestui interes a fost interventia de ieri a ambasadorului german la Sofia, Harald Kindermann, citata de postul de radio Darik. Ambasadorul a precizat ca UE nu va admite tergiversari in reforma justitiei (principala problema in candidatura Bulgariei la UE) motivate de schimbarea de regim. Ziarul electronic "Novinite" aminteste ca luna aceasta atat Bulgaria, cat si Romania au primit un avertisment din partea Comisiei Europene in legatura cu neindeplinirea angajamentelor.