Razboiul din Irak a creat o reactie contrara scopurilor declarate ale acestuia: eradicarea terorismului. Conflictul prelungit ar putea produce o generatie de combatanti mult mai bine organizati si dedicati cauzei extremismului islamic decat cea a adeptilor organizatiei teroriste al-Queda, rezultata in urma razboiului din Afghanistan din anii 1980, avertizeaza prestigiosul cotidian american New York Times in editia sa electronica de miercuri, citand un raport secret al CIA.

Atmosfera conflictuala din Irak se dovedeste propice dezvoltarii "unei mosteniri periculoase, prin dispersarea in alte tari a unor combatanti irakieni si de alte natii, mult mai dedicati si organizati decat cei de dinaintea izbucnirii conflictului," subliniaza raportul principalei agentii de informatii a Statelor Unite. De la interventia americana din 2003, Irakul a devenit o locatie deosebit de atragatoare pentru extremistii islamici din Arabia Saudita sau si din celelalte tari musulmane, publica New York Times, natura urbana a razboiului fiind deosebit de instructiva pentru noii recruti.

Astfel, acestia invata cum sa realizeze un asasinat, o rapire sau un atentat cu bomba, precum si alte actiuni de acest gen. "Evaluarea (oficialilor americani, n.red) afirma ca rolul central jucat de Irak inseamna ca, deocamdata, majoritatea potentialilor teroristi isi vor concentra eforturile asupra atacarii fortelor americane de acolo si nu vor comite atacuri in alta parte," dezvaluie New York Times, adaugand ca "Arabia Saudita, Iordanul si alte state vor avea de-a face cu militanti care vor parasi Irakul, beneficiind de o experienta si un instructaj demne de luat in seama."

CIA isi reia avertismentele

Citeste si:

Avertismentele raportului CIA citat de prestigiosul cotidian american intervin in contextul in care directorul Agentiei, Porter Goss, a declarat, in urma cu ceva vreme, ca teroristii care vor supravietui luptelor din Irak vor parasi tara "experimentati in si axati pe acte de terorism urban," subliniind capacitatea acestora de a forma "o potentiala baza de contacte in vederea constituirii unor celule, grupuri si retele teroriste transnationale in Arabia Saudita, Iordan si in alte tari," aminteste New York Times. Recent, directorul CIA, a afirmat ca fenomenul insurectionar irakian "nu se afla la ultima suflare, insa se apropie foarte mult" de final. "Consider ca fiecare zi care trece in Irak, unde exista un Guvern de sine statator, care dovedeste progrese, subliniaza radicalismul acestor persoane si cat de nedorite sunt acestea," a mai argumentat Goss cu privire la insurgentii irakieni.

Casa Alba: Irakienii nu o sa stea "sa bea ceai"

Confruntat cu problema "pepinierei" irakiene de combatanti islamisti relevata de raportul CIA expus de NYT, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan, a admis ca Irakul dispune de potential in acest sens, transmite site-ul editorandpublisher.com. "Cand vine vorba de decizia de a interveni in Irak, consider ca putem recunoaste cu totii ca teroristii au reprezentat motivul pentru care a devenit frontul principal in razboiul impotriva terorismului," a explicat McClellan, adaugand ca SUA "lupta impotriva teroristilor din Irak pentru ca sa nu lupte impotriva lor acasa." Intrebat daca autoritatile americane sunt "preocupate" de eventualitatea ca militantii extremisti, antrenati in Irak, sa fie "exportati" in tarile vecine si nu numai, McClellan a revenit la declaratia sa initiala: "Irakul reprezinta frontul principal in razboiul impotriva terorismului" pentru a adauga: "referitor la intrebare, consider ca presupuneti ca acesti indivizi urmeaza sa stea si sa bea ceai." Irakul "a fost" si "este o parte din razboiul impotriva terorismului," a recapitulat McClellan.