De la ultima runda de negocieri dedicate dezamorsarii crizei nucleare nord-coreene si normalizarii dialogului intre Phenian si Seul, a trecut aproape un an. De atunci, Coreea de Nord si-a facut un obicei din a-si enerva adversarii cu avalanse de declaratii privind capacitatea arsenalului sau nuclear. Regimul stalinist sperand sa obtina astfel reluarea ajutorului american care i-a permis conducerii de la Phenian sa supravietuiasca.

Dar aceasta strategie izolare benevola si de escaladare a tensiunii nu poate decat sa reduca campul de manevra a nord-coreenilor. Mai rau, refuzand orice dialog, respingand orice oferta de mediere, Phenianul s-a transformat in simplu pion, folosit acum de marile puteri in "partidele de sah" cu miza net superioara. Intr-adevar, problema nord-coreeana tinde sa devina element indirect al strategiei chino-americane de "tachinare reciproca". In ce priveste Washingtonul, administratia de la Casa Alba prefera sa se abtina de la actiuni concrete. SUA au acum, pe cap, razboiul din Irak. In al doilea rand, un scenariu de forta in Asia este evident inacceptabil. Oricum, Statele Unite au reusit, prin comportamentul lor aparent sortit esecului, sa demonstreze neputinta regimului nord-coreean, constrans pana la urma sa ia loc la masa negocierilor. In acelasi timp, amenintari cu aplicarea de sanctiuni si mobilizarea Consiliului de Securitate sunt adresate inclusiv Beijingului, ale carui decizii de intarire a fortelor armate a ingrijorat puternic Pentagonul. Implicarea Chinei in criza nucleara nord-coreeana, succesele notabile inregistrate pe acest plan de diplomatia tarii transforma Beijingul intr-o sursa de stabilitate regionala. Or, SUA nu doresc asa ceva. Prin urmare, jocul continua cu alte si alte partide, dar toate fara un invingator cert.