Biroul Federal de Investigatii (FBI) nu a reusit sa previna atacurile de la 11 septembrie 2001 din cauza "deficientelor sistematice si persistente" in gestionarea cazurilor de terorism si in colectarea informatiilor, arata un raport citat ieri de Washington Post.

Raportul, realizat de Glenn A. Fine, inspector la Departamentul american de Justitie, se focalizeaza pe trei greseli majore, facute inainte de atacurile din 11 septembrie. FBI nu i-a supravegheat pe teroristii Al-Hazmi si pe Al-Mihdhar, nu a stabilit o legatura intre Zacarias Moussaoui, membru Al-Qaida, si complotul vizand deturnarea avioanelor si nu a acordat suficienta atentie unui raport datand din iulie 2001, care afirma ca exista posibilitatea ca Ussama bin Laden sa-si fi trimis agentii la scoli de pilotaj din Statele Unite. In ceea ce-i priveste pe Al-Hazmi si Al-Mihdhar, FBI a ratat cel putin cinci ocazii de a-i localiza, chiar dupa ce Al-Mihdhar a fost identificat ca participant la o reuniune Al-Qaida desfasurata in Malaysia.

Cu toate ca existau informatii ca cei doi suspecti revenisera in Statele Unite, in august 2001, "FBI nu a considerat prioritara urmarirea lor si nu a alocat resurse in acest scop", sustine raportul.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.