Luni, avionul, care urma sa zboare catre Madrid "a fost retras dupa un raport al pilotului privind o problema la principalul indicator de avertizare, iar piesa defecta a fost inlocuita in aceeasi zi, ceea ce i-a permis avionului sa isi reia activitatea", potrivit companiei.
"Dupa aceasta schimbare, avionul a facut opt decolari si aterizari fara nicio problema", a adaugat Turkish Airlines intr-un comunicat citat de agentia de presa Anatolia.
Potrivit NewsIn, aparatului Boeing 737-800 i s-a schimbat in 28 octombrie si o parte din voletul Krueger stanga. Aceste volete sunt folosite pentru a creste portanta avionului la decolare si franarea la aterizare. In 22 octombrie, aparatul a fost supus unui control general de rutina.
"THY a efectuat toate lucrarile de mentenanta cerute pentru avion, tinand cont de directivele producatorului si de cele ale autoritatilor nationale si internationale", a adaugat compania.
Avionul provenind de la Istanbul, care avea la bord 127 de pasageri si sapte membri ai echipajului, s-a prabusit miercuri dimineata pe un camp din apropiere de aeroportul Amsterdam-Schiphol.
Noua persoane si-au pierdut viata in accident, printre care trei piloti. Alte 63 de persoane erau internate joi, dintre care sase se afla in stare critica.
Avionul care s-a prabusit la Amsterdam avusese luni o defectiune tehnica
Agerpres
Compania aeriana Turkish Airlines (THY) a anuntat joi ca avionul care s-a prabusit la Amsterdam fusese reparat dupa o defectiune tehnica detectata la inceputul saptamanii, relateaza AFP.
Discutii asupra articolului "Avionul care s-a prabusit la Amsterdam avusese luni o defectiune tehnica":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
cand e vorba de profit, totul trebuie sa fie ieftin
(2 comentarii, 56 vizualizari)
asta ar fi doar 1 din nenumaratele motive pentru care firmele private, ar trebui sa aiba interzis in sectoare in care e vorba de populatie; fie ca e vorba de servicii, productie sau comert, o...
spre deosebire d stat... ma refer la statul roman
(1 comentariu, 28 vizualizari)
