Desfasurarea cu succes a operatiunilor militare aliate in Afganistan depinde in mare masura de existenta unor tari partenere care sa ofere posibilitatea de a desfasura baze aviatice pe teritoriul lor, sustine expertul german Henning Riecke, directorul programului „SUA - Relatii transatlantice”. Din aceasta cauza, pierderea bazei de pe aeroportul kirgiz Manas constituie o problema importanta pentru SUA.
Nato, ingrijorata
In confirmarea acestei opinii vine si interventia secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, care a cerut Rusiei sa isi foloseasca influenta pentru a convinge Kirgizstanul sa nu inchida baza americana de la Manas, folosita pentru aprovizionarea trupelor din Afganistan.
„Daca NATO si Rusia coopereaza in aceasta problema, sper ca decizia Guvernului kirgiz nu va fi definitiva”, a declarat de Hoop Scheffer intr-un interviu difuzat de postul de radio rus Ecoul Moscovei. „Rusia poate juca un rol semnificativ” in acest sens, a adaugat secretarul general al NATO, aflat la München la Conferinta pentru securitate.
La baza de la Manas se afla circa 1.200 de militari americani si este folosita, din 2001, ca platforma de „sprijin logistic pentru trupele coalitiei internationale din Afganistan”.
Anuntul inchiderii a fost facut, la Moscova, de presedintele kirgiz, dupa obtinerea unui credit rus de doua miliarde de dolari. Rusia, care dorea de mult inchiderea acestei baze, a negat insa ca ar fi influentat Guvernul de la Biskek in acest sens.
SUA pierd aliati in Asia Centrala, Rusia ii recastiga
Pentru SUA, baza aeriana de la Manas era foarte importanta pentru operatiunile din Afganistan, dar constituia si un important punct strategic in spatiul postsovietic.
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "SUA pierd aliati in Asia Centrala, Rusia ii recastiga":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
