Politia indiana a impuscat duminica, in apropierea capitalei, doi barbati inarmati pe care ii prezinta drept militanti pakistanezi, in contextul in care India este in stare de alerta sporita inaintea zilei nationale, relateaza AFP.

O echipa a fortelor antiterorism a urmarit masina la bordul careia se aflau cei doi, interceptandu-i la Noida, la 20 de kilometri de New Delhi, a anuntat Brij Lal, membru al conducerii politiei din statul Uttar Pradesh.
"Echipa le-a cerut teroristilor sa se opreasca", a spus el, insa cei doi au deschis focul asupra politistilor, care au ripostat si i-au impuscat, informeaza NewsIn.

"Pasapoartele recuperate arata ca cei doi sunt pakistanezi", dar niciun element nu permite asocierea lor cu Lashkar-e-Taiba (LeT), gruparea islamista acuzata de New Delhi ca a comis atentatele de la Bombay din toamna anului trecuta, a declarat oficialul.

"Sunt cu siguranta pakistanezi, dar pana nu examinam documentele, nu putem trage nicio concluzie" cu privire la apartenenta lor la LeT, a adaugat el.

Politia a mai anuntat ca a gasit in masina celor doi cinci pusti de asalt AK-47, cinci grenade si detonatoare.
Incidentul a survenit cu o zi inaintea paradei militare anuale ocazionate de ziua nationala a Indiei, 26 ianuarie, pentru care vor fi desfasurati 20.000 de soldati, a anuntat politia din New Delhi.

Un oficial din politia capitalei indiene avertizase anterior ca militantii islamisti ar putea profita de parada militara pentru a comite un atac.

India sarbatoreste in 26 ianuarie aniversarea proclamarii republicii si promulgarea Constitutiei in 1950, la trei ani de la desprinderea sangeroasa de Imperiul britanic al Indiilor, in 15 august 1947.


Despre autor:

Academia Catavencu

Sursa: Academia Catavencu


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.