Barack Obama a devenit, marti, primul lider de culoare de la Casa Alba, facand istorie in fata multimii impresionante care a inundat Washingtonul. Cel de-al 44-lea presedinte al SUA a reamintit unei Americi in criza principiile sale de baza.

In discursul de investire, noul lider al americanilor a tinut sa precizeze ca Statele Unite sunt intr-o criza ce nu poate fi invinsa decat printr-un sens comun al telurilor, relateaza Reuters, potrivit NewsIn.

"Astazi, va spun ca problemele cu care ne confruntam sunt reale", a spus Obama, dupa ce a depus juramantul. "Sunt probleme seriose si numeroase. Nu vor fi depasite cu usurinta sau rapid. Dar, America, sa stii asta: ele vor fi depasite".

Sute de mii de oameni au izbucnit in urale de aprobare in timp ce isi priveau presedintele ales cum pune o mana pe Biblia folosita si de Abraham Lincoln la depunerea juramantului, in 1861, si repetand cuvintele care urmau sa il faca al 44-lea presedinte al Statelor Unite.

Va fi Obama un presedinte mai bun? Spune-ti parerea despre noul presedinte al SUA si poti castiga un laptop Asus Intel Core2 Duo T5450, 2GB, 250GB! Click aici pentru a intra in concurs.

Investirea fiului unui kenyan si al unei albe din Kansas are o importanta deosebita pentru afro-americani, care, timp de generatii, au suferit ca sclavi si au fost victimele unei segregari rasiale ce i-a transformat in cetateni de rang inferior.

Noul presedinte si-a sarutat sotia, Michelle, si pe fiicele Malia si Sasha, apoi s-a intors spre multime.

Obama si-a inceput apoi discursul reamintindu-le americanilor ca cea mai grava criza economica din ultimii 70 de ani si implicarea SUA in razboaie in Irak si Afganistan au plasat tara "in miezul unei crize".

"Azi ne strangem pentru ca am ales speranta si nu frica, unitatea de teluri in locul conflictului si dezacordului", a spus el. Obama a promis o actiune rapida in privinta "slabitei economii americane", o prioritate.

Dupa ani de relatii tensionate cu musulmanii, care au facut SUA sa declare razboi impotriva terorismului, Obama a oferit cuvinte de reconciliere comunitatii islamice, dar a adresat un avertisment celor care sustin calea terorismului. Obama a spus ca va cauta o noua abordare in privinta lumii musulmane, bazata pe interes si respect reciproc. "Nu ne vom cere scuze pentru stilul nostru de viata, nici nu vom ezita in apararea sa. Iar celor care cauta sa-si atinga scopurile prin terorare si macelarind nevinovati, le spunem, acum ca spiritul nostru este mai puternic, si nu poate fi infrant: Va vom infrange".

Obama a spus ca actuala criza economica este o consecinta a "lacomiei si iresponsabilitatii" unora si a promis ca cei care au grija de banii americanilor "vor fi trasi la raspundere". De aemenea, a promis ca va veghea ca pietele financiare sa nu iasa de sub control.

Inaugurarea a beneficiat de un sistem de securitate fara precedent. Circa 8.000 de politisti au fost desfasurati si 32.000 de membri ai armatei au fost pe pozitii sau in asteptare. Departamentul pentru Securitate Interna anuntase la un moment dat ca investiga o amenintare potentiala, a carei credibilitate este incerta, in legatura cu ceremonia de investire.

Potrivit unor surse neoficiale, la ceremonie au asistat peste doua milioane de persoane.

Bush, care a parasit Casa Alba dupa opt ani, a revenit la casa sa din Texas.

Washington Post a scris ca una dintre primele actiuni ale presedintelui Obama va fi sa-l numeasca pe fostul senator George Mitchell trimisul sau in Orientul Mijlociu. Miercuri, presedintele SUA se va intalni cu comandantii militari pentru a discuta despre posibila accelerare a retragerii din Irak, una din cele mai importante promisiuni facute de Obama in campanie. De asemenea, va discuta despre necesitatea trimiterii de intariri in Afganistan cu o delegatie condusa de secretarul apararii, Robert Gates.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.