Presedintele american George W. Bush a declarat marti ca se retrage "cu fruntea sus", dupa o ultima reuniune a administratie sale la Casa Alba, relateaza AFP.

Bush, asezat intre secretarul de stat Condoleezza Rice si cel a apararii Robert Gates, a spus ca a multumit echipei sale pentru activitate si pentru ca a facilitat tranzitia catre succesorul sau, Barack Obama, caruia i-a urat din nou succes, cu "sinceritate", informeaza NewsIn.

"Am trecut in revista bilantul nostru, iar bilantul acestei administratii este bun si solid. Sunt foarte mandru de acesta. Le spun oamenilor ca plec cu sentimentul datoriei implinite si cu fruntea sus", a spus el intr-o scurta aparitie fata presei, marcata de un sentiment de melancolie.

Bush a facut inventarul a ceea ce considera succesele celor opt ani de presedintie si a plasat printre acestea faptul ca Statele Unite nu s-au confruntat cu inca un atac pe teritoriul lor, dupa 11 septembrie 2001.
Luni, in ultima sa conferinta de presa in calitate de sef al statului, Bush a recunoscut ca a facut o serie de greseli in timpul celor doua mandate ale sale la Casa Alba, printre care desfasurarea unei banderole pe care scria "Misiune indeplinita", anuntand prematur finalul luptelor din Irak.

El si-a aparat, insa, cu fermitate presedintia, vorbind despre un "bilant bun si solid" si respingand criticile cu privire la modul in care a gestionat razboiul impotriva terorismului, dosarul irakian si economia.

El a anuntat ca dupa 20 ianuarie se va intoarce in Texas, unde se va putea uita cu mandrie in oglinda. In 21 ianuarie se va trezi la ferma din Crawford si va face cafea pentru sotia sa, Laura, a spus el. Pentru prima data de multa vreme, nu va mai avea briefingul matinal despre amenintarile ce planeaza asupra tarii.

Bush si-a declarat deja intentia de a se consacra institutului sau politic din Dallas, ce ii promoveaz ideile, si de a scrie o carte. Va reveni la birou de la 21 ianuarie. "Nu ma pot imagina pe o plaja, cu o palarie uriasa de pai si cu o camasa cu model hawaian. Mai ales de cand nu mai beau", a incheiat presedintele in exercitiu conferinta de luni.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.