Digurile si barajele din intreaga lume trebuie consolidate si suplimentate, iar in momentul instaurarii schimbarilor climatice lumea trebuie sa se obisnuiasca si cu inundatiile si valurile seismice, au avertizat participantii la o conferinta internationala desfasurata in Olanda, relateaza AFP. "Trebuie sa trecem de la apararea impotriva inundatiilor la gestionarea acestora si sa invatam sa traim cu ele", a apreciat Eelco van Beek, unul dintre organizatorii conferintei.

In ultimii doi ani, in intreaga lume au fost inregistrate mai mult de 600 de inundatii care au provocat moartea a 19.000 de persoane si pagube evaluate la 25 de miliarde de dolari. Statisticile nu includ insa si cele 273.000 de victime provocate in decembrie 2004 de valurile seismice din Oceanul Indian.

Aflati in Olanda - unde aeroportul international Amsterdam-Schiphol se afla la doi metri sub nivelul marii -, 300 de oameni de stiinta si reprezentanti ai organizatiilor umanitare au incercat sa identifice masurile de aparare impotriva valurilor, fie marine, fie fluviale. "A venit momentul sa spunem "la revedere" abordarii traditionale, care impune construirea de diguri tot mai inalte si de pompe tot mai puternice", a apreciat secretarul de stat olandez pentru gestionarea apelor, Melanie Schultz van Haegen.

El a adaugat ca aceasta strategie pur defensiva nu mai este utila, "in special din cauza dificultatilor de a construi aparari impotriva consecintelor schimbarilor climatice". Autoritatile olandeze prefera acum ca uneori sa lase raurile sa se reverse in zone bine delimitate. Mai multi experti au reamintit ca, in cazul in care este controlata, revarsarea raurilor nu are intotdeauna consecinte negative, permitand, de exemplu, directionarea unor aluviuni pentru fertilizarea solului.

Nici in tarile dezvoltate "oamenii nu trebuie sa piarda memoria colectiva a inundatiilor", care poate facilita planificarea si poate permite evitarea ridicarii unor constructii in zonele de risc, a declarat, la randul sau, francezul Daniel Zimmer, directorul Consiliului Mondial al Apei.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.