Retragerea lui Bill Richardson, nominalizat de presedintele american ales pentru functia de secretarul al comertului, reprezinta primul obstacol intampinat de Barack Obama intr-un proces de tranzitie care a decurs destul de lin, pana in prezent.

Retragerea neasteptata a intervenit cu cateva ore inainte de sosirea viitorului presedinte la Washington, unde s-a instalat duminica intr-un hotel, impreuna cu sotia Michelle si cu cele doua fiice ale sale, Sasha, in varsta de sapte ani, si Malia, in varsta de zece ani, relateaza NewsIn. El va fi investit in functie la 20 ianuarie.

Dupa ce a fost felicitat pentru modul in care a gestionat procesul de tranziti, Obama trebuie sa gaseasca un inlocuitor pentru Richardson cat mai repede posibil si sa finalizeze un plan crucial de relansare a economiei americane in valoare de pana la 1.000 de miliarde de dolari, pe care democratii vor sa-l adopte in Congres inca din luna februarie.

Intr-un comunicat comun cu presedintele ales, dat publicitatii duminica, guvernatorul de New Mexico a sustinut ca este nevinovat si a explicat ca a renuntat la functia de secretar al comertului "cu multa tristete". "Dar o ancheta in curs de desfasurare privind o societate care a facut afaceri cu guvernul statului New Mexico pare ca va dura mai multe saptamani sau chiar luni", a subliniat Richardson, fara sa dea mai multe detalii. "Va asigur ca eu si administratia mea am reactionat corespunzator in toate problemele si ca aceasta ancheta va dovedi acest lucru", a adaugat el.

Potrivit presei americane, numele lui Richardson este mentionat intr-o ancheta realizata de autoritatile judiciare din Albuquerque, capitala statului New Mexico. Justitia incearca sa determine in ce conditii o companie cu sediul in California, care a facut donatii unor comisii de actiune politica avand legaturi cu guvernatorul, a obtinut contracte importante din partea statului.

Duminica, Obama a declarat la randul sau ca accepta retragerea lui Richardson "cu regret profund", dand asigurari ca va numi repede un inlocuitor pentru acesta.

Potrivit unui apropiat al viitoare administratii, citat de site-ul www.Politico.com, "sunt prea multe intrebari fara raspuns si chiar daca el crede ca deciziile juriului vor fi in favoarea sa, nu vrea sa atraga atentia in detrimentul administratiei".

Odata cu plecarea lui Bill Richardson, in varsta de 61 de ani, cabinetul Obama pierde una dintre cele mai importante personalitati politice de origine hispanica din Statele Unite. Fost ambasador la ONU si fost secretar pentru energie in timpul administratiei lui Bill Clint, Richardson a fost pentru o scurta perioda de timp candidat la investitura democrata pentru alegerile prezidentiale din noiembrie 2008. Dupa alegerea lui Obama, numele sau a fost vehiculat si pentru postul de secretar de stat, functie care va fi ocupata insa de Hillary Clinton.

Ancheta vizand administratia din New Mexico risca sa complice mult confirmarea de catre Senat a lui Richardson la conducerea Departamentului pentru Comert.

In plus, cazul intervine in contextul in care scena politica americana s-a confruntat deja cu un scandal in care este implicat guvernatorul statului Illinois, Rod Blagojevich, suspectat ca a vrut sa vanda locul lasat vacant dupa retragerea lui Barack Obama din Senat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.