Strazile Bagdadului, precum si Internetul, abunda in ultimele zile de declaratii si zvonuri legate de soarta liderului terorist Abu Musab al-Zarqawi, considerat a fi autorul a numeroase atacuri si rapiri de persoane produse in ultimele luni in Irak. Potrivit uneia dintre informatii, el s-ar afla acum in afara Irakului, fiind impuscat intr-un plamin si sub tratament intensiv. Intr-o alta declaratie, musulmanilor li se cere sa se roage pentru sufletul lui, ceea ce a condus la ideea ca ar fi pe moarte.

Misterul starii iordanianului al-Zarkawi s-a adincit ieri si mai mult dupa o serie de declaratii contradictorii. Ieri dimineata, un anunt semnat de un reprezentant al organizatiei Al-Qaida din Irak, postat pe Internet, facea cunoscuta numirea unui lider interimar, confirmind ca al-Zarqawi este ranit grav. Dar o alta, aparuta la scurta vreme, pune la indoiala continutul celei initiale.

Inlocuit la comanda. Conform primei declaratii, in locul "seicului ranit" al-Zarqawi ar fi fost numit Abu Hafs al-Garni, "reprezentantul razboinicilor sfinti". "Noi negam tot ce s-a spus despre numirea asa-numitului Abu Hafs sau a oricui altcuiva, indiferent de nume", contreaza a doua declaratie, semnata Abu Maysara al-Iraqi, numele asociat de obicei cu mesajele Al-Qaida. Pe de alta parte, ministrul irakian de interne, Bayan Jabr, a declarat, ieri, ca ar avea informatii potrivit carora iordanianul ar fi, intr-adevar, ranit serios. "Nu sintem siguri daca a murit sau nu, dar stim sigur ca a fost ranit", a subliniat Jabr.

Cel mai cautat om din Irak, al-Zarqawi, poate sa fi fost realmente ranit, au declarat la Washington o serie de oficiali americani, insa fara a oferi o confirmare neta. Printre indiciile pe care se bazeaza americanii se numara marturia unui doctor irakian, care saptamina trecuta declarase ca i-ar fi acordat ingrijiri, mesajul privind ranirea sa, postat pe o pagina Internet islamista, precum si anuntul de miercuri, potrivit caruia Abu Musab al-Zarqawi este tratat in strainatate.

Pe fondul acestui virtej de declaratii, fortele americane au anuntat ca au dat o noua lovitura gruparii lui al-Zarkawi, arestind doi oameni ai sai, un "emir" si un "secretar", in timp un alt membru important al organizatiei ar fi fost ucis acum citeva zile.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.