Potrivit NewsIn, politia italiana a confiscat peste 40 de kilograme de caviar, in valoare de aproximativ 400.000 de euro, luna trecuta, de la doua persoane. Caviarul a fost introdus ilegal in tara din Polonia, pentru a fi vandut intr-un magazin din Milano si in regiunea Lombardia.
Seful politiei locale, care a efectuat raidul, a pastrat marfa in frigidere cateva saptamani, dar si-a dat seama ca in curand se va strica. "Testele ne-au dovedit ca mancarea era in stare buna pentru a fi consumata, insa nu putea fi depozitata pentru mult timp, astfel incat am decis sa o donam saracilor", a declarat Juri Mantegazza, pentru cotidianul Corriere della Sera.
O mostra a fost pastrata pentru a fi supusa unor analize, iar restul a fost trimis unor asociatii de voluntari, centre de caritate si camine pentru batrani. "Orice primim este binevenit, desi majoritatea celor care vor manca aici nici macar nu stiu ce sunt aceste icre", a declarat Virginio Colmega, preot care activeaza la Casa Caritatii din Milano.
Saracii din Milano vor primi caviar beluga de Craciun
Saracii si persoanele fara locuinte din Milano se vor bucura de un Craciun deosebit anul acesta, avand in vedere ca vor fi serviti cu caviar beluga, confiscat de la persoane care intentionau sa il vanda ilegal, relateaza presa italiana
Discutii asupra articolului "Saracii din Milano vor primi caviar beluga de Craciun":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
foarte bine!
(3 comentarii, 127 vizualizari)
merita toata lumea sa se bucure de craciun...
(2 comentarii, 120 vizualizari)

dar, desigur, denumirea de caviar...