Militanti condusi de fostul campion mondial la sah spera astfel sa se faca auziti, intr-o tara in care premierul Vladimir Putin este in continuare atotputernic, relateaza AFP. Inca un simbol si o aluzie la trecut este imnul ales, “Asteptam schimbarile”, scris tot la sfarsitul anilor ‘80 de vedeta rock Viktor Toi si care era cantecul cult al tinerilor rusi pe vremea Perestroikai.
Kasparov le-a prezentat celor 150 de delegatilor sositi din peste 40 de provincii ale Rusiei “principalul scop” al miscarii, acela de a “desfiinta regimul Putin”.
Este “singura modalitate de a restabili libertatea si competitia politica in tara”, le-a spus Kasparov celor prezenti la congres. Noua coalitie inglobeaza forte mai degraba eterogene, de la fostul SPS (Uniunea Fortelor de Dreapta, liberal), la membrii RNDS ai fostului premier Mihail Kasianov (care a lipsit) si militanti pentru drepturile omului.
Kasparov prevede cutremure
Cu toate acestea, Gari Kasparov s-a declarat “foarte optimist” in privinta viitorului Solidarnost.“In 2009, tara noastra va suferi o catastrofa”, a explicat Kasparovm, care e convins ca actualul regim politic din Rusia va avea o viata foarte scurta. “La sfarsitul anului viitor vor avea loc cutremure in Rusia. In acel moment va trebui creata o coalitie democratica puternica”, a spus el, referindu-se la criza economica care afecteaza deja tara si sporeste nemultumirile din regiuni.
O organizatie “portocalie”
Manifestul miscarii, numit “300 de pasi spre libertate”, contine propunerile miscarii pentru ameliorarea vietii sociale, economice si politice din Rusia. “Nu vom putea lansa acum o Revolutie portocalie, dar putem crea o organizatie portocalie”, a apreciat Valeria Novodvorskaia, unul din liderii Solidarnost.
In 2005, Kasparov a pus bazele altei formatiuni, «Frontul Civic Unificat”, cu aceeasi intentie de a aduna sub o “umbrela” comuna opozitia din Rusia. Nici in 2007, cu “Cealalta Rusie”, o coalitie eteroclita de comunisti, nationalisti si liberali, nu a avut Kasparov un succes electoral deosebit.
Incidente la congres
Asa cum se intampla des in Rusia, tinerii partizani ai puterii, din miscarea “Nasi”, au incercat sa tulbure desfasurarea congresului. Un grup s-a adunat la intrarea in cladire, strigand si agitand fumigene. Trei dintre tineri purtau masti de maimuta si aruncau banane si fluturasi cu mesajul “Maimutele spun minciuni”. Prima zi a congresului, vineri, fusese deja marcata de agitatorii pro-Kremlin.
'Solutia Kasparov' la 'problema Putin'
Agerpres
Fostul campion modial la sah a infiintat Solidarnost, o noua miscare de opozitie, care sa desfiinteze regimul. Gary Kasparov si fostul vicepremier liberal Boris Nemtov au fondat “Solidarnost”, inspirandu-se din modelul miscarii poloneze anticomuniste cu acelasi nume.
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "'Solutia Kasparov' la 'problema Putin'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
