Primarul Bagdadului a promis ca va transforma in urmatorii zece ani cartierul Sadr City din Bagdad intr-o zona de lux, afirmatie asemanatoare cu cele ale alchimistilor care sustineau ca pot transforma plumbul in aur, transmite NewsIn.

"Veti vedea: acest vis va deveni realitate, iar Sadr City va fi cea mai frumoasa si mai bogata zona din Irak", a dat asigurari Saber al-Issaoui, care parea ca ignora zambetul sceptic al interlocutorilor sai.

Pana la ofensiva militara irakiano-americana din primavara, acest cartier mizerabil cu o suprafata de 25 de kilometri patrati, aflat in nord-estul Bagdadului, se afla sub stapanirea Armatei Mahdi. Aceasta militie formata din 60.000 de adepti ai liderului radical siit Moqtada al-Sadar isi tineau adversarii la respect si lansau obuze asupra "Zonei Verzi", sector puternic protejat din centrul orasului, unde se afla, printre altele, ambasada americana si ministerele irakiene.

Dar situatia este diferita acum, iar primarul, in varsta de 40 de ani, care administreaza capitala irakiana din 2005, are un plan: sa acorde zece miliarde de dolari pe o perioada de zece ani pentru modificarea radicala a imaginii deplorabile pe care cartierul o are chiar de la aparitia sa, in 1959.

Format pentru a se face fata exodului siitilor saraci veniti din sudul tarii in cautare de locuri de munca, "Orasul revolutiei" a devenit in 1979 "Saddam City", dupa numele dictatorului. Dupa invazia americana din 2003, locuitorii l-au denumit "Sadr City", drept omagiu pentru tatal lui Moqtada, ayatollahul Mohammad al-Sadr, asasinat in 1999.

Planurile primarului, elaborate cand pretul petrolului atinsese un varf, sunt faraonice dar, fara indoiala, necesare pentru a ameliora imaginea capitalei irakiene, deteriorata dupa 20 de ani de razboi si peste un deceniu de sanctiuni internationale.

Saber al-Issaoui, doctor in agricultura, vrea sa dubleze capacitatea in apa potabila a capitalei, sa construiasca doua linii de metrou si sa creeze spatii verzi si gradini.

Entuziasmul primarului se loveste insa de lipsa de incredere a celor doua milioane de locuitori din Sadr City, al caror unic peisaj este format in prezent de fatadele distruse de gloante, de vitrinele sparte si de strazile deteriorate in urma celor patru ani de razboi.

"In ce an suntem, 2008? Sa asteptam pana in 3008. Ii dau o mie de ani", a declarat Abu Haidar, un vanzator din cartier.

Moqtada al-Sadr a decretat incheierea razboiului si le-a cerut sustinatorilor sai sa participe la activitati sociale, in conditiile in care numerosi locuitori au mai multa incredere in el decat in Guvernul central.

"Zilele acestea avem benzina si electricitate, dar numai pentru ca se apropie alegerile regionale", a adaugat Abu Ammar, un tamplar in varsta de 48 de ani, facand referire la scrutinul din 31 ianuarie 2009.

Ideea lui al-Issaoui este de a convinge populatia sa se mute din casele saracacioase in apartamentele cu suprafete cuprinse intre 150 si 200 de metri patrati, din cladirile pe care intentioneaza sa le construiasca, pentru a face loc instalatiilor comunitare.

"Oroare!", striga Jalil al-Sarhi, membru in miscarea sadrista, care respinge ideea construirii de blocuri. In opinia lui, acest lucru va separa familiile care locuiesc acum sub acelasi acoperis al caselor individuale. "Oamenii nu au nevoie de apartamente, ei vor servicii, infrastructura", adauga irakianul.

Totusi, primarul ramane indiferent la aceste critici. La marginea Sadr City si a cartierului sunnit Azamiyah se afla "canalul armatei", o suprafata de 25 de kilometri plina de gunoaie si, pana de curand, chiar de cadavrele victimelor luptei interreligioase.

Al-Issaoui, care a alocat 50 de milioane de dolari planului de epurare a canalului, vede deja in aceasta zona o mica Venetie cu parcuri, restaurante si cafenele.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.