Un roman a fost arestat si acuzat de uciderea unui bijutier pe care il jefuise cu cateva zile inainte, dupa si-a uitat valiza cu prada in tren la Bologna si s-a dus sa o recupereze la Milano, scrie sambata presa italiana, citata de AFP.
Politistii din gara din Milano l-au arestat pe Radu Ion Iancu, in varsta de 26 de ani, cand acesta a venit sa isi recupereze valiza, care continea 712 bijuterii, in valoare totala de 800.000 de euro, furate de la un bijutier torturat si ucis marti, in apropiere de Roma.

Francesco Lenzi, in varsta de 56 de ani, a fost torturat in locuinta din apropiere de Roma. El a fost curentat si batut pana la moarte, relateaza cotidianul La Stampa in editia electronica.

Politistii i-au gasit cadavrul cu mainile legate la spate si cu gleznele imobilizate. Tinand cont de brutalitatea faptei, initial autoritatile au crezut ca este vorba de o reglare de conturi, cu atat mai mult cu cat bijutierul avea foarte multe datorii si fusese nevoit sa isi inchida magazinul din capitala italiana. In plus, italianul ducea o viata dezordonata in ultimii ani, dupa doua casatorii esuate. El era vazut adesea insotit de tinere din Europa de Est.

Ulterior, insa, politia si-a dat seama ca este vorba de un jaf. Cand trenul Roma-Milano a plecat miercuri din gara din Bologna, fara el, hotul nu a ezitat sa anunte angajatii cailor ferate ca a pierdut o valiza pentru ca a coborat sa bea o cafea si sa fumeze o tigara, relateaza AFP.

Romanul a luat trenul urmator, fara a banui ca politia feroviara din Milano, alertata, recuperase valiza, o scanase si il astepta pe proprietar sa il interogheze.

Iancu a incercat sa ofere o justificare, potrivit La Stampa: "Nu stiam ce este in valiza, un conational, afland ca merg la Milano, m-a rugat sa o iau cu mine", a spus el. "Urma sa i-a dau cuiva care m-ar fi asteptat in fata statiei de taxiuri", a adaugat el. O ipoteza putin credibila, comenteaza cotidianul.

Initial, politia l-a retinut pe barbat numai pentru complicitate la furt de bijuterii, potrivit AFP. Dar martori oculari l-au identificat drept unul dintre cei doi barbati care au fost vazuti iesind din locuinta bijutierului ucis.
Un al doilea roman, suspectat ca ar fi principalul autor al crimei, a fost arestat vineri la Roma.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.