Trupele guvernamentale uzbece au reluat ieri controlul asupra orasului Korasuv, de 20.000 de locuitori, situat in zona estica a tarii, la frontiera cu Kirghiztan. Sambata, rebelii reusisera sa preia controlul asupra orasului, dupa ce au alungat prin violenta autoritatile si au incendiat mai multe cladiri guvernamentale. In noaptea de miercuri spre ieri trupele speciale uzbece au descins in oras si l-au arestat pe liderul rebeliunii, Bahtiyor Rahimov, si pe mai multi dintre adjunctii sai, transmite Reuters.

Conform martorilor, ieri, patrulele fortelor guvernamentale pazeau cladirile institutiilor de stat, iar la granita cu Kirghiztanul au fost reinstalate posturile granicerilor uzbeci. Acestia interogheaza persoanele care vin din Kirghiztan si nu permit accesul jurnalistilor. Faptul ca granita ramane deschisa este interpretat ca un semn ca fortele guvernamentale detin controlul ferm al orasului. De asemenea, mai multi localnici care au reusit sa treaca granita in Kirghiztan au afirmat ca trupele uzbece au inceput cautarea tuturor celor implicati in violentele de saptamana trecuta.

Citeste si:

Agentiile internationale de presa relateaza ca rebelii uzbeci din Korasuv intentionau sa edifice un stat islamic in regiune. Saptamana trecuta, presedintele uzbec Islam Karimov i-a acuzat pe protestatari ca fac parte din gruparea islamista Akromiya, aripa a miscarii Hibzi Tahrir, care are ca scop crearea unui stat islamic pe teritoriul fostelor republici sovietice din Asia.

Aflat in Elvetia, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si-a exprimat ingrijorarea cu privire la evenimentele violente din Uzbekistan. "Trebuie sa fie facuta o investigatie. NATO este foarte ingrijorata in legatura cu situatia existenta si vom formula o pozitie pe masura evolutiilor", a afirmat inaltul oficial.