Senatorul Ted Kennedy, operat in iunie pentru ca avea o tumoare la creier, a revenit luni in Senatul american pentru prima data din luna iulie, relateaza NewsIn.

Kennedy, in varsta de 76 de ani, a participat la sedinta Senatului in exercitiu, al carui obiectiv era discutarea oportunitatii unor noi masuri pentru lupta impotriva crizei economice din Statele Unite.

"Sunt recunoscator pentru rugaciunile si urarile de bine pe care le-am primit in ultimele luni", a spus Kenneday. "Cu siguranta mi-au ridicat moralul, ca si alegerea lui Barack Obama ca cel de al 44-lea presedinte al SUA", a subliniat el.

Kennedy a spus ca va lucra la reforma din sistemul de acoperiri medicale.

Senatorul de Massachusetts, ales prima data in 1962, l-a sustinut pe Obama si a avut un discurs emotionant la conventia democrata din Denver, in august.

El a fost operat in iunie pentru ca avea o tumoare la creier - mai precis un gliom malign in lobul parietal stang, o zona a creierului unde, printre altele, se afla centrul vorbirii.

Ted Kennedy, ultimul frate in viata al lui JFK, este numit "leul din Senat", pentru intensa sa activitate legislativa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.