Alegerea primului afroamerican la conducerea SUA poate fi vazuta ca un semnal puternic pentru toti tinerii de culoare, dar, in acelasi timp, multi spun ca acest lucru nu le va face mai usoara lupta de a se realiza si simt ca vietile lor sunt foarte diferite de cea a lui Barack Obama, relateaza NewsIn.

Potrivit Reuters, alegerea primului presedinte de culoare din istoria Statelor Unite poate fi vazuta ca un semnal puternic pentru toti tinerii afroamericani: Barack Obama a reusit, si voi puteti. Insa unii dintre tinerii de culoare care locuiesc Atlanta spun ca, in timp ce Obama este un model, viata sa pare atat de departe de problemele cu care ei se confrunta zi de zi, incat este greu de vazut cum ar putea folosi exemplul sau pentru propriul succes.

Altii spun ca, nici macar dupa ceva atat de memorabil ca alegerea lui Obama, nu le va fi usor sa-si gaseasca increderea in sine de care au atata nevoie pentru a se realiza.

"Daca Barack a reusit sa ajunga la Casa Alba, nu se mai poate spune ca America este rasista, pentru ca a demonstrat ca poti realiza ceva", spune Lebron Cook, de 22 de ani, care s-a inregistat pentru prima data la vot la 4 noiembrie si l-a ales pe Obama. Cook spune ca vrea sa devina un rapper de succes si il admira pe Jay-Z, pentru ca acesta a realizat tranzitia de la star de muzica la om de afaceri de succes. Ca o alternativa, Cook spune ca ar dori sa fie farmacist. Visele sale, totusi par greu de realizat. Dupa ce a parasit scoala, Cook a stat pe strazi cateva luni si a avut slujbe foarte prost platite, pe care le-a calificat drept "fundaturi".

Tatal sau si ceilalti membri ai familiei au trecut pe la inchisoare si acum el locuieste in casa unei rude in zona Atlanta, unde, spune el, multi tineri vand droguri pentru a putea supravietui. "Drogurile sunt peste tot", subliniaza Cook.

Povestea lui Cook este ilustrativa pentru obstacolele cu care se confrunta multi tineri afroamericani din marile orase. Scoli necorespunzatoare, familii cu probleme, droguri si violenta - toate acestea sunt elemente ce impiedica succesul. Mai mult de 20% dintre barbatii de culoare nascuti in perioada 1965-1969 au trecut pe la inchisoare inainte de a inmplini 30 de ani, potrivit unui studiu publicat de American Sociological Association in 2006. Comparativ, mai putin de 3% dintre barbatii albi nascuti in aceeasi perioada au fost la un moment dat la inchisoare.

"Singurul mod in care Obama poate aduce schimbari substantiale este daca se ocupa de lucruri ca saracia si lipsa slujbelor, acei factori care afecteaza baietii si barbatii de culoare", spune regizorul Byron Hurt.

Cel mai recent film al lui Hurt, "Barack si Curtis", este un documentar de zece minute difuzat pe internet, care compara imaginea proiectata de Obama cu cea a lui Curtis Jackson, cunoscut drept 50 Cent. Filmul spune ca imaginea lui Obama - un om educat, familist - este in puternic contrast cu cea a lui 50 Cent, care a lansat un album cu titlul "Masacrul" si este faimos si pentru ca a fost impuscat de noua ori intr-o lupta intre bande.

Cu toate ca alegerea lui Obama nu este un panaceu pentru baratii de culoare, importanta exemplului sau nu poate fi subestimata, crede Hurt. "Impulsul pe care l-a dat barbatilor de culoare este mai mult simbolic. Insa, nu vreau sa subestimez simbolismul si imaginea. Cand vad imagini cu Obama purtand o sapca de baseball cand isi duce fiicele la scoala...este o imagine puternica", explica regizorul.

Multi americani de culoare cred ca rezultatul alegerilor a contrazis conceptiile inradacinate legate de modul in care America isi percepe minoritatea de culoare, care constituie 13% din populatie, si va fi necesar timp pentru asimilarea impactului sau. Insa unul dintre efectele imediate ar putea fi cel legat de educatia scolara, acum colegiul parand o optiune mai accesibila pentru tinerii afroamericani, spune Carla Stokes, fondatoarea unui grup care lucreaza cu acestia. "Obama a deschis usa pentru tinerii de culoare, care acum vad ca poti ajunge si altceva decat cantaret sau star sportiv", explica ea.

In campanie, Obama le-a vorbit in repetate randuri persoanelor de culoare despre importanta educatiei, a responsabilitatii parentale, atragand aplauze la scena deschisa.

Jerrone Strickland, cunoscut drept 'Lil Bankhead', spune ca, in timp ce l-a sustinut pe Obama si il vede ca pe un simbol al succesului, nu are nevoie ca el sau oricine altcineva sa-i ofere motivatie pentrui visele sale legate de cariera in industria muzicala. Bankhead, DJ la postul local de muzica hip-hop V-103, spune ca a muncit din greu si a facut sacrificii pentru a invata lucrurile necesare carierei sale. Propria promovare si contactele potrivite sunt esentiale, explica el, adaugand ca un model este 50 Cent, pentru ca el s-a realizat ca rapper, a intrat in afaceri, dar in acelasi timp a ramas conectat la radacinile sale, strada.

"Prietenii de culoare nu pot sta degeaba si spune ca numai un alb poate fi presedinte. Poti fi orice vrei sa fii - nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ca nu poti", conchide Bankhead.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.