Liderii marilor tari industrializate si ai economiilor emergente au promis sa favorizeze relansarea si supravegherea finantelor mondiale, in timp ce tarile dezvoltate sunt amenintate cu recesiunea, iar economiile emergente cu o neta incetinire.

"Cred ca putem spune ca este un summit istoric, in masura in care, pentru prima data, tari atat de diferite decid sa ia initiative in comun, iar administratia americana accepta sa actioneze pe subiecte asupra carora toate celelalte administratii americane refuzasera sa faca ceva", a spus Sarkozy. In opinia sa, summitul "aduce raspunsuri structurale crizei financiare si raspunsuri la criza economica".

El a citat cele patru principii asupra carora tarile au ajuns la un acord: "relansarea coordonata si concertata a actiunii economice", "noua rerglementare a pietelor, pentru evitarea unei noi crize de acest gen", "noua guvernanta economica mondiala", "refuzarea protectionismului".

Potrivit unei surse franceze, aceste subiecte constituie tot atatea "graal-uri dupa care alergam, dar asupra carora, timp de ani de zile, a fost imposibil sa obtinem cel mai mic consens".

Citeste si:

Pentru Sarkozy, "este fantastic, premierul indian a fost cooperant, presedintele chinez nu a blocat nimic, Coreea de Sud a actionat, Japonia a urmat". EL a subliniat "foarte buna interventie" a directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn, care a pledat "pentru relansare".

Sarkozy a recunoscut ca au fost si neintelegeri, dar "care este tragedia?" "De aceea ne reunim". El a recunoscut ca presedintele american a fost "dur, dar fair-play", "nu intotdeauna facil, dar loial".

Sarkozy a fost primul care a cerut reunirea unui summit international. La ONU, la 23 sepotembrie, el a pledat pentru un "capitalism reglementat" care sa reprime abuzurile. De atunci, a tot cerut "refondarea" capitalismului financiar. Reticent, Bush a spus ca este foarte atasat de "fundamentele capitalismului democratic si de libertatea pietelor", avertizand cu privire la efectele perverse ale unor noi reglementari asupra activitatii economice. Insa la 18 octombrie, la Camp David, Sarkozy l-a convins sa accepte pana la urma acest summit.

Daca acest prim summit G20 a dus la propuneri "foarte tehnice", nepunandu-se problema "refondarii" sau "moralizarii" capitalismului, cuvant des folosit de Sarkozy, in ochii acestuia "rezultatele summitului sunt impresionante".

"Mai sunt multe de facut, dar este pasionant".
Anul 2008 va fi cel care va marca "intrarea in secolul XXI", a subliniat presedintele francez.