Rama Yade, secretar de stat pentru drepturile omului in Ministerul Afacerilor Externe francez, aflata la Bucuresti, a raspuns intrebarilor jurnalistilor romani privind discriminarile din societatea europeana si nu numai.
Rama Yade considera ca discriminarea pozitiva este o solutie pentru integrarea minoritatilor.

Credeti ca ceea ce s-a intamplat in SUA, alegerea unui presedinte de culoare, ar putea avea loc si intr-o tara europeana?

Francezii spun, in proportie de 80%, conform sondajelor, ca ar fi pregatiti sa aleaga un presedinte negru. Nu stiu daca e la fel peste tot in Europa. In orice caz, ceea ce este incredibil in cazul alegerii lui Obama este faptul ca a fost ridicata o bariera psihologica imensa, cu atat mai mult cu cat lupta pentru drepturi civile a inceput in America in urma cu 40 de ani si atunci un negru nu se putea aseza la un loc cu albii in autobuze. Este un exemplu despre posibilitatea popoarelor de a se schimba. Trebuie deci sa ne pastram speranta in oameni, in capacitatea lor de imbunatatire. Statele Unite au dat un exemplu formidabil. Trebuie insa sa spunem ca toate astea au fost posibile nu pentru ca Obama este negru, ci pentru ca a fost mai bun.

Credeti ca venirea lui Barack Obama la Casa Alba se va traduce printr-o revenire la o cooperare mai importanta intre SUA si Europa in privinta drepturilor omului?

Intrebarea care se va pune pentru Statele Unite va fi cum sa treaca de la unilateralismul de lupta incarnat de Bush la un multilateralism negociat, in care America va trebui sa-si regaseasca leadershipul, dar in contextul in care nu mai este o hiperputere, avand in vedere ridicarea unor puteri emergente precum China, India, dar si in contextul in care exista amenintari puternice precum Iranul, de o parte, sau Rusia, avand in vedere ceea ce s-a intamplat in Georgia. Obama va pune in practica un program despre care stim deja ca include inchiderea Guantanamo, ceea ce va contribui la restaurarea imaginii SUA in lume. Inchiderea acestei inchisori este asteptata de multi, si John McCain o promisese, poate intr-un termen mai lung, dar este vorba, oricum, de un semnal important. In acelasi timp, adevaratele revolutii in politica externa sunt rare, dar putem simti deja unele inflexiuni. In privinta Irakului, este vorba de o retragere, in 16 luni, care va contribui de asemenea la ameliorarea imaginii SUA. Eforturile vor fi concentrate deci pe Afganistan, iar aceste doua aspecte sunt foarte importante, pe langa inchiderea Guantanamo.

Credeti ca, in privinta minoritatii rome, ar trebui facut mai mult la nivel european, ar trebui sa existe o politica comuna?

Exista deja fonduri de zeci de milioane de euro alocate pentru integrarea comunitatii rome. Daca vorbim din punctul de vedere al politicii europene de migratie, propusa de Brice Hortefeux, planul ramane sa fie adoptat. Dar romii nu trebuie priviti doar ca populatie migratorie, ei se afla in toate tarile europene. De aceea, nivelul de competenta este cel national.

In Franta tocmai s-a semnat un manifest in favoarea “actiunii pozitive” pentru minoritati. Este acesta un pas pentru a incuraja o prezenta mai importanta a minoritatilor in conducerea politica a tarii?

Au existat apeluri in acest sens inca din campania electorala a presedintelui Sarkozy. Se vorbea atunci de “discriminare pozitiva” si asta a suscitat multe discutii, ca “discriminarea” nu poate sta alaturi de cuvantul “pozitiv”. Bun, sa se schimbe cuvintele si sa luam masuri, nici o problema. Actiunile concrete de pana acum au functionat. De exemplu, daca vorbim doar de conventiile semnate de Facultatea de Stiinte Politice, ele au devenit un obicei acum. Tineri din suburbiile sarace studiaza acolo, si eu m-am numarat printre ei. Astazi ei sunt la fel de bine pregatiti ca si ceilalti. Alt exemplu este introducerea paritatii pentru femei, in politica.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.