"Prezenta fortelor americane de ocupatie in Irak este o amenintare permanenta pentru tarile vecine si un element de instabilitate in regiune", a spus el, reamintind "recenta agresiune americana impotriva teritoriului sirian".

La 26 octombrie, militari americani venti din Irak cu elicoptere au atacat o cladire dintr-un sat sirian de la frontiera, ucigand, potrivit Damascului, opt civili. SUA au spus ca raidul s-a inscris in lupta impotriva militantilor straini din Irak si ca a fost eliminat un element important ce asigura trecerea militantilor peste granita.

Assad a criticat si acordul de securitate in negociere intre SUA si Irak, privitor la prezenta americana dincolo de 2008. Washingtonul a prezentat joi Bagdadului versiunea sa definitiva privitoare la proiect, ce ar duce la o retragere a trupelor pana la sfarsitul lui 2011.

Citeste si:

"Acordul urmareste sa faca din Irak o baza pentru atacurile asupra tarilor vecine", a spus Assad.
El a cerut tarilor arabe sa adopte "o pozitie clara si unita care sa afirme necesitatea de a se pune capat ocupatiei americane din Irak".

Relatiile SUA-Siria sunt extrem de incordate de la invazia americana din Irak din 2003.