Odata aflat rezultatul alegerilor, se poate incepe atribuirea responsabilitatilior. Analistii spun, de asemenea, ca alegerea guvernatoarei de Alaska Sarah Palin drept candidata la presedintie a dat nastere unor indoieli cu privire la judecata sa. Nu este exclus ca aceasta alegere sa fi indepartat mai multi alegatori decat a convins, spun ei.

Si tentativele lui McCain de a-l portretiza pe Obama drept un socialist cu prieteni teroristi i-au indepartat pe alegatorii moderati, care le-au oferit democratilor o victorie decisiva.

Un presedinte republican extrem de nepopular, alaturi de o economie bolnava au creat un climat politic extrem de dificil pentru McCain. Chiar daca ar fi avut o campanie perfecta, anul acesta ar fi fost nevoie de mai mult. Dupa opt ani de guvernare republicana, partidul isi indepartase alegatorii din minoritatile rasiale, pe tineri si pe alegatorii cu educatie superioara.

Lovitura finala a fost reorientarea clasei muncitoare albe, devastata de criza economica si careia Obama i-a promis deduceri fiscale.

Reactiile senatorului de Arizona nu au fost pe masura provocarilor. El nu s-a distantat destul de devreme si intr-o masura suficient de mare de presedintele George W. Bush, spun strategii partidului, iar lipsa unui mesaj economic coerent a agravat lucrurile.

Intr-un discurs de recunoastere a infrangerii plin de eleganta, fostul prizonier de razboi din Vietnam si-a analizat campania si si-a asumat responsabilitatea pentru deficientele ei. "Nu stiu ce altceva am fi putut face pentru a castiga aceste alegeri. Am luptat cat am putut de mult. Iar daca am fost invinsi, vina este a mea, nu a voastra", le-a spus McCain sustinatorilor care se adunasera la Phoenix, Arizona, in asteptarea rezultatelor.

Strategul republican John Feehery considera ca asocierea lui McCain cu Bush a fost o problema care ar fi putut fi tratata cu mai multa fermitate. "Nu s-a distantat de Bush destul de devreme si ar fi trebuit sa o faca. A angajat o multime de consilieri de-ai lui Bush, iar acestia i-au fost la fel de loiali lui Bush pe cat ii erau lui McCain", a comentat el. McCain a adaugat o fraza in discursul sau de campanie la jumatatea lunii octombrie - "Nu sunt George Bush" - dar era deja prea tarziu.

Citeste si:

Criza financiara care a izbucnit in septembrie a fost un moment de rascruce pentru campanie, inversand avantajul detinut temporar de McCain in sondaje. Republicanul nu a mai reusit sa recupereze din acel moment diferenta.

"Criza economica a modificat cu totul cursa si a facut ca lui McCain sa ii fie greu sa concureze pentru alegatorii indecisi"
, a comentat strategul republican Scott Reed. Decizia lui McCain de a-si suspenda campania pentru a se implica in negocierile pentru obtinerea acordului asupra unui plan de salvare a bancilor s-a dovedit a fi "o eroare strategica si tactica", a adaugat el. McCain a cerut, de asemenea, amanarea primei dezbateri televizate cu Obama, din cauza crizei. Obama a raspuns calm ca un candidat la Casa Alba trebuie sa se poate concentra pe mai multe lucruri in acelasi timp, fortandu-l pe McCain sa dea inapoi. Cand dezbaterea a avut loc, cel care a castigat-o a fost Obama.

McCain si-a facut rau singur cu o serie de gafe economice
. In ziua falimentului Lehman Brothers, care a accelerat criza financiara, el a declarat ca fundamentele economiei americane sunt solide, repetand mantra administratiei Bush din ultimii doi ani, in pofida evidentei. Dandu-si seama de greseala, a incercat sa explice ca, in viziunea sa, fundamentele economiei americane sunt muncitorii.

S-a prezentat mult timp ca un campion al libertatii pe piata financiara, pentru a-si schimba pozitia cand bancile au inceput sa dea faliment si criza de pe Wall Street s-a extins. Alegatorii au avut impresia ca reactia lui Obama la criza a fost calma, in timp ce a lui McCain a fost inconsecventa.

Consilierii lui McCain spun ca circumstantele economice si politice din tara i-au redus sever sansele candidatului republican. "Ma indoiesc ca vreun candidat se va mai confrunta vreodata cu un climat politic mai nefavorabil decat cel in mijlocul caruia a candidat John McCain anul acesta", a declarat strategul principal al campaniei lui McCain, Steve Schmidt, la cateva ore dupa inchiderea urnelor.

Feehery il critica pe McCain pentru ca a preferat finantarea publica a campaniei, care i-a limitat cheltuielile, si pentru ca nu l-a atacat mai mult pe Obama pentru legaturile cu pastorul Jeremiah Wright.

Pe de alta parte, alegerea lui Palin i-a atras pe conservatori, dar a indepartat alegatorii independenti, care au considerat-o nepregatita. Republicani celebri, precum fostul secretar de stat Colin Powell, au preferat sa il sustina pe Obama din cauza lui Palin. "McCain si-a petrecut toata vara diferentiindu-se de Obama prin experienta, iar alegerea lui Palin a inchis aceasta fereastra", a comentat Reed. "Dar Palin nu poate fi invinuita pentru infrangere. Ea a energizat partidul si baza electorala".

Nicolle Wallace, consilier apropiat al lui McCain, a acuzat presa ca l-a favorizat pe Obama, care se bucura deja de un avantaj financiar masiv. "Nicio analiza obiectiva nu sugereaza ca echipa Obama si echipa McCain au fost tratate in mod egal", a declarat ea.