Coreea de Nord ar putea testa dintr-un nou loc, aflat in constructie, o racheta cu o raza de actiune mai mare fata de cele testate pana acum, a declarat luni ministrul sud-coreean al apararii, potrivit NewsIn.

O versiune modernizata a rachetei Taepodong ar putea fi testata din instalatia de la Dongchang-ri, situata la 120 de kilometri nord-vest de Phenian, si la care lucrarile sunt incheiate in proportie de 80%, a declarat Lee Sang-hee, in fata Parlamentului.

Lee a confirmat in septembrie existenta acestei noi instalatii pentru testarea armamentului, descoperita cu ajutorul imaginilor prin satelit si situata in zona de vest a Coreei de Nord.

Regimul comunist are o alta instalatie, la Musudan-ri, de unde a testat in 1998 o racheta orientata spre Japonia. Lansarea racehtei Taepodong-2 de la aceasta instalatie in 2006 a esuat.

Cotidianul sud-coreean Dong-A Ilbo, care a citat surse din cadrul serviciilor secrete, a anuntat la inceputul lunii octombrie ca Phenianul se pregateste sa testeze o noua racheta cu raza lunga de actiune, o versiune modernizata a Taeopodong-2 (6.700 kilometri), capabila, teoretic, sa atinga coasta vestica a Statelor Unite.

Potrivit cotidianului sud-coreean, Phenianul incearca sa fabrice o racheta cu propulsie solida, ce ar putea parcurge 10.000 de kilometri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.