"Dincolo de dependenta - cum trebuie gestionata problema gazului rusesc" este un raport al think tankului European Council on Foreign Relations (ECFR) dat publicitatii astazi, in care expertul francez Pierre Noël incerca sa demonstreze ca UE nu este de fapt amenintata de arma energetica a Rusiei, ci mai mult de divergentele interne create de tari ca Germania sau Franta, care se opun implementarii proiectului de piata europeana de gaz integrata.

Premierul Marii Britanii a avertizat, dupa razboiul din Georgia, ca nicio natiune nu are dreptul sa santajeze energetic Europa, evenimentele din august dovedind importanta majora pe care o are diversificarea surselor de eneregie, insa ECFR considera astfel de afirmatii "exagerate" si nedocumentate, intrucat statisticile existente dovedesc contrariul.

In primul rand, gazul din Rusia reprezinta numai 6,5% din totalul de surse primare de energie ale UE, proportie care nu s-a schimbat din anii ’90. Cu alte cuvinte, 93,5% din energia consumata in Europa este acoperita de alte surse decat gazul rus, iar gazul natural, spre deosebire de petrol, este concurat direct de alti combustibili si forme de energie.

In al doilea rand, pe piata UE a importurilor de gaz livrarile din Rusia reprezinta in prezent putin peste 40%, in timp ce inainte de 1980 reprezentau dublu. Din 1980, dar si mai accentuat din 1995, Europa si-a diversificat in mod considerabil sursele importurilor de gaz, astfel incat in prezent, pentru Europa ca intreg, diversitatea surselor de aprovizionare nu mai reprezinta o problema presanta.

In ultimii 40 de ani, consumul de gaze naturale a crescut constant totusi in Europa, mult mai rapid decat consumul de energie primara. In prezent, gazul reprezinta circa un sfert din consumul energetic al Europei. Incepand de la mijlocul anilor '70, toata aceasta crestere a consumului a fost acoperita prin importuri.

Astfel, in 2007, UE a importat 300 de miliarde de metri cubi de gaz, reprezentand 60% din necesarul de consum. Rusia a ramas cel mai mare exportator de gaz catre UE, cu un total de 130 de miliarde de metri cubi anuali, dar de la inceputul anilor '80 si mai ales in ultimul deceniu importurile din alte tari (Norvegia, Algeria, Nigeria si tari din Orientul Mijlociu) le-au depasit pe cele din Rusia. Prin urmare, proportia importurilor de gaze din Rusia a scazut simtitor, de la 75% in 1990 pana la putin peste 40% in prezent (care reprezinta de fapt proportia dependentei UE de gazul rus).

Citeste si:

"Contrar perceptiei populare, supradependenta energetica de Rusia nu este o problema presanta pentru UE ca intreg", subliniaza ECFR.

O problema majora a Rusiei este, potrivit expertului ECFR, ca in urmatorii 15-20 de ani Gazprom va avea probleme sa mentina nivelul actual de livari, fiind exclusa cresterea acestuia. Resursele din Siberia au inceput sa se epuizeze, Gazprom fiind nevoit sa gaseasca alte zone de exploatare. O solutie este reprezentata de peninsula Yamal. Gazprom a anuntat oficial ca exploatarea acesteia va fi posibila incepand cu 2010, dar expertii sunt de parere ca acest lucru nu va fi posibil inainte de 2015.

In aceste conditii, avand in vedere si ca in Rusia consumul autohton de gaze este in crestere, exista un risc ca intreg sistemul de furnizari de gaze al Rusiei sa se afle in fata unui colaps.

"Rusia, dupa cum am vazut, nu este in pozitie sa isi cresca in mod semnificativ exporturile de gaz catre Europa. Pe de alta parte, ar putea sa apara surprize placute din partea altor tari care sa poata sa livreze gaz. Privind in viitor, cel mai putin posibil scenariu dintre toate este o piata europeana de gaze tot mai mult dominata de Rusia", este de parere expertul ECFR.

Nabucco nu este un proiect viabil

In ceea ce priveste proiectul Nabucco, vazut ca ruta alternativa pentru livrarile de gaze, "acesta nu este un proiect viabil", atentioneaza ECFR. Azerbaijanul nu are suficient gaz pentru a justifica acesta noua conducta de export, in timp ce Iranul este izolat politic si nu a reusit niciodata sa gestioneze si sa implementeze un contract major de gaze la nivel international.

Mai mult, gazul iranian ar fi mult mai viabil sa fie exportat sub forma de LNG (gaz lichefiat), ceea ce ar permite un anumit arbitraj intre pietele asiatice si cele occidentale si ar rezolva problema tranzitului.