Granicerii l-au impiedicat pe presedintele R.Moldova, Vladimir Voronin, sa intre in Transnistria, luni, a anuntat ministrul moldovean pentru reintegrare, Vasili Sova

Voronin se ducea in Transnistria pentru a asista la inaugurarea unei biserici in localitatea Corjova, satul in care s-a nascut.

Potrivit unor surse de la presedintia moldoveana, in dimineata zilei de luni, coloana lui Vladimir Voronin a ajuns la granita administrativa cu Transnistria, la punctul de trecere de pe Nistru din preajma orasului Dubasari (controlat de autoritatile separatiste). Granicerii transnistreni i-au interzis accesul pe malul stang al Nistrului, pe motiv ca vizita nu ar fi fost coordonata din timp cu administratia de la Tiraspol. Granicerii au spus ca permisiunea poate veni numai de la liderul Transnistriei, Igor Smirnov, care s-ar afla insa acum la Moscova, relateaza NewsIn

Chisinaul sustine ca vizita lui Voronin ar fi fost totusi coordonata din timp cu Tiraspolul. Ministrul moldovean al reintegrarii, Vasili Sova, a declarat agentiei oficiale de stiri Moldpres ca "participarea presedintelui Republicii Moldova la aceasta actiune, dupa cum se practica in astfel de cazuri, a fost coordonata in cele mai mici detalii cu administratia transnistreana. Actiunile in cauza ale conducerii transnistrene sunt, desigur, o noua provocare, devenita, din pacate, traditionala. Insa in situatia de la ora actuala, acestea trebuie considerate si drept un exemplu de lipsa crasa de respect pentru sentimentele credinciosilor, obiceiurile crestine si fata de insasi Biserica Ortodoxa Rusa", a declarat ministrul moldovean al reintegrarii.

La ceremonia de la Corjova nu a putut sa participe nici mitropolitul Moldovei, IPS Vladimir, care il insotea pe presedintele Voronin.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.