Dupa 11 septembrie 2001, "au trecut peste sapte ani fara ca niciun alt atentat sa fie comis pe teritoriul" american, a declarat Bush, intr-un discurs rostit la academia FBI din Quantico (Virginia). "Nu este vorba de noroc", a adaugat el.

In cel mai recent dintr-o serie de discursuri in care a justificat actiunile sale din ultimii opt ani, Bush a explicat ca nu s-au mai produs atentate datorita angajamentelor militare din Afganistan si Irak, puse sub semnul razboiului impotriva terorismului, datorita unei serii de programe speciale, foarte contestate, si datorita reformei FBI.

"Am transformat o agentie infiintata in urma cu un secol pentru a face fata provocarilor din secolul al XXI-lea. Si, datorita viziunii si hotararii FBI, America este mai in siguranta in prezent decat in 11septembrie 2001", a spus el, cu ocazia ceremoniei de depunere a juramantului de catre viitorii agenti FBI.

Bush a vorbit despre infiintarea Departamentului de Securitate Nationala, a postului de director al serviciilor de informatii, dar si despre suplimentarea efectivelor agentiilor de spionaj si intensificarea cooperarii dintre ele.

Presedintele a aparat programul secret de interogare si detentie a suspectilor de terorism si pe cel de interceptare a convorbirilor si corespondentei electronice.

Citeste si:

In pofida criticilor organizatiilor pentru apararea libertatilor civile, Bush a dat din nou asigurari ca libertatile americanilor sunt respectate.

Bush se va retrage de la Casa Alba in 20 ianuarie 2009, dupa opt ani marcati de atentatele vizand World Trade Center si Pentagonul, razboaiele din Irak si Afganistan si razboiul impotriva terorismului, declarat dupa 11 septembrie 2001.

Un lider al-Qaida a cerut ca presedintele american George W. Bush si republicanii sa fie "umiliti", dar a evitat sa-si exprime sprijinul clar pentru vreunul dintre partidele implicate in apropiatul scrutin din Statele Unite, potrivit unui mesaj video postat pe internet.

Specialistii se asteptau ca al-Qaida sa transmita un nou mesaj inaintea alegerilor prezidentiale din 2008, ceea ce, in opinia unora, ar putea intari tabara republicana. Tema securitatii reprezinta unul dintre mesajele puternice ale campaniei republicanilor, dar a fost pusa in umbra in ultima vreme de criza financiara, domeniu unde se considera ca democratul Barack Obama este mai convingator.