Pozitiile privind politica externa a senatorului democrat Barack Obama ar putea sa incurajeze dusmanii Statelor Unite ale Americii sa puna la incercare administratia Obama chiar de la inceputul unui eventual mandat, a comentat astazi John McCain, candidatul republican la presedintia SUA.

"Si ceea ce ii va incuraja pe inamici este ca senatorul Obama s-a inselat", a afirmat McCain intr-un interviu acordat CNN.

"El s-a inselat in ceea ce priveste situatia din Iraq. Si nici acum nu realizeaza ca a gresit. Este de remarcat", a continuat candidatul republican. "El s-a inselat cand a zis ca Georgia ar trebui sa se retraga si sa fie supusa. Obama a gresit cand a declarat ca va putea sta la masa cu Ahmadinejad, presedintele Iranului, Hugo Chavez, presedintele venezuelean si fratii Castro. Acum se poate intelege de ce poporul american este ingrijorat".

Inamicii nu-l vor provoca insa pe McCain, deoarece el a fost deja "testat". "Ei stiu ca eu am fost pus la incercare de multe ori", a subliniat McCain.

Referitor la economie, McCain isi sustine votul in favoarea planului guvernului, care va acorda un imprumut de 700 miliarde de dolari sectorului financiar, in ciuda insistentei sale ca isi va micsora cheltuielile. "Circumstantele extraordinare necesita actiuni extraordinare", a precizat acesta.

Candidatul republican l-a atacat pe rivalul sau, Barack Obama, care a declarat ca "atunci cand imprastii in jur bunastare, este bine pentru toata lumea". "Acesta este un lucru pe care nu-l voi face niciodata", a comentat McCain.

Obama sustine cresterea taxelor pentru veniturile mai mari de 250.000 de dolari/an pe familie si reducerea gradului de impozitare pentru veniturile foarte mici. Referitor la aceasta propunere, McCain a spus foarte clar: "Nu voi creste taxele pentru nimeni".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.