"Din fericire, am bani. Eu sunt cel care plateste. Este stilul meu de viata si nu mi-l voi schimba", a declarat acesta.

Mostenitor al unei familii bogate, care detine o mare fabrica de ciment, nepot si ginere de prim-ministru, seful guvernului nipon este acuzat ca duce o viata extravaganta iesind seara in baruri si restaurante luxoase.

Taro Aso si-a petrecut duminica mai multe ore in restaurantul unui mare hotel din Tokyo, imediat dupa ce fusese intr-un supermarket pentru a discuta cu alegatorii despre cresterea preturilor, un comportament pe care presa l-a calificat drept ridicol.

"Consider ca barurile si restaurantele hotelurilor sunt locuri sigure si nu sunt scumpe", a declarat premierul pentru a se justifica. Daca s-ar fi dus intr-un restaurant mai modest, a explicat el, ar fi fost acuzat ca perturba munca micilor comercianti, din cauza prezentei garzilor de corp si a jurnalistilor.

Citeste si:

Parlamentarii Partidului Liberal Democrat (de dreapta, aflat la putere), formatiunea lui Aso, s-au declarat ingrijorati in legatura cu stilul de viata al liderului lor, in conditiile in care majoritatea japonezilor strang cureaua, iar economia tarii se afla in pragul recesiunii.

Alegeri legislative anticipate ar putea fi convocate incepand din aceasta toamna, iar principala formatiune de opozitie, Partidul Democrat al Japoniei (de centru), incearca sa treaca drept partidul "oamenilor simpli", care se confrunta cu problemele vietii de zi cu zi.

Taro Aso, in varsta de 68 de ani, a fost numit in functia de premier la sfarsitul lunii septembrie. O buna parte a popularitatii sale se datoreaza pasiunii acestuia recunoscute pentru "mangas", benzile japoneze de desene animate.