Romania si Ungaria se angajeaza sa sprijine impreuna aspiratiile europene ale Ucrainei si ale Republicii Moldova, iar in privinta conflictului din Transnistria considera ca respectarea integritatii teritoriale, suveranitatii si independentei Republicii Moldova sunt esentiale, potrivit unei declaratii comune a Guvernelor Romaniei si Ungariei.

„Declaratia comuna privind dimensiunea estica a Politicii Europene de Vecinatate” semnata, astazi, la Szeged, dupa lucrarile celei de-a patra sedinte comune a Guvernelor Romaniei si Ungariei, urmeaza sa fie transmisa presedintiei franceze a Consiliului Uniunii Europene.

Cele doua parti subliniaza in document importanta finalizarii, in acest an, a mandatului de negociere a unui nou acord intre UE si Republica Moldova.



In ceea ce priveste Georgia, se incurajeaza consolidarea relatiilor cu UE, inclusiv prin masuri de facilitare a acordarii vizelor si printr-un posibil acord de liber schimb, pentru a incuraja reformele din aceasta tara.

Citeste si:

Potrivit aceluiasi document, trebuie sa se acorde o importanta speciala relatiilor cu Armenia si cu Azerbaidjan.

Totodata, potrivit Declaratiei, cele doua state isi propun ca, incepand cu momentul aderarii tarii noastre la Spatiul Schengen, Romania si Ungaria sa colaboreze in state terte, astfel incat partea care este reprezentata consular sa poata prelua eliberarea vizelor pentru celalalt stat, care nu are reprezentare consulara. Romania si-a propus sa adere la Spatiul Schengen in primul semestru al anului 2011, cand Ungaria va detine presedintia UE.