Republicanul John McCain si democratul Barack Obama isi disputa presedintia Statelor Unite, dar nu sunt singurii, alti 12 candidati viseaza la Casa Alba.
Niciunul dintre ei nu are nici cea mai mica sansa sa castige. Fara bani si fara organizare, candidatii "mici" sunt condamnati adesea sa faca doar figuratie. Totusi, libertarianul Bob Barr, independentul Ralph Nader si, in mai mica masura, Chuck Baldwin, reprezentant al Partidului Constitutiei, si candidata Verzilor, Cynthiy McKinnney, ar putea sa ii afecteze pe McCain sau pe Obama in cazul unui duel strans in unele state cheie.

Potrivit site-ului specializat independent RealClearPolitics (RCP), care face o medie a tuturor sondajelor publicate, Nader este creditat cu 2,5% din intentiile de vot la nivel national, iar Barr cu 1,3%. Toti ceilalti candidati sunt preferati de mai putin de 1% din electorat.

Nader, in varsta de 74 de ani, aparartor al consumatorilor si uneori considerat responsabil pentru esecul democratului Al Gore in fata lui George W. Bush la alegerile prezidentiale din anul 2000, se afla la a cincea sa tentativa de a ajunge la Casa Alba. El va fi prezent in cel putin 46 de state. Dar, spre deosebire anul 2000, este aproape ignorat de mass-media.

Reprezentand Georgia in Congres, din 1995 pana in 2003, Barr a fost unul dintre liderii conservatorilor, combativ in procedura de destituire lansata impotriva presedintelui Bill Clinton. Sustinator infocat, insa, al libertatilor individuale, el a rupt legaturile cu administratia Bush dupa adoptarea legii antiterorism Patriot Act.

El va fi prezent in cel putin 45 de state, dintre care mai multe, ca Ohio sau Nevada, sunt considerate cruciale. In Georgia, un stat republican prin traditie, dar curtat de Obama, prezenta lui Barr ar putea duce la o cursa indecisa. "In noiembrie, Barr ar putea fi ceea ce a fost Al Gore in 2000: o catastrofa", a apreciat George Will, editorialist politic la Newsweek.

Barr insusi va concura direct, insa, cu Chuck Baldwin, fost republican, ca si el, care se lanseaza in cursa sub culorile Partidului Constitutiei, al carui program este similar cu cel al libertarienilor. Baldwin va fi prezent in cel putin 37 de state.

Verzii au ales o femeie de culoare pentru a candida la presedintie, fosta reprezentanta democrata de Georgia in Congres (1993 - 2003), Cynthia McKinney. Candidata Verzilor va fi prezenta in cel putin 32 de state si candidatura sa ar putea sa il afecteze pe Obama, privandu-l de voturile feministelor si pacifistilor.

"Obama nu poate sa considere voturile pacifistilor ca obtinute deja", a declarat Kevin Zeese, directorul asociatiei "Alegatorii pentru pace". "Exista candidati care se opun razboiului in tot spectrul politic. Bob Barr si Chuck Baldwin sunt de dreapta. La stanga ii gasim pe Cynthia McKinney si Ralph Nader", a adaugat el.

Alaturi de acesti patru candidati, figureaza alti trei socialisti, printre care reprezentanta unui partid procastrist, care va fi prezenta in 12 state, si altii independenti.

Nu trebuie uitat nici Gene Amondson, un pastor sever, care, indiferent de ce se va intampla, nu va bea sampanie in seara de 4 noiembrie. Amondson candideaza la presedintie in numele Partidului Prohibitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.