Scriitorul si filosoful Fernando Savater a fost recompensat miercuri, 15 octombrie, cu premiul Planeta 2008, cea mai importanta distinctie literara hispanica, pentru romanul "La Hermandad de la buena suerte", anunta AFP.

"Sunt obosit de mine insumi, de politica si de nationalism", a spus Savater, dupa ceremonia de decernare a premiului. Autorul isi descrie cartea ca fiind propiul refugiu sufletesc: "am incercat sa nu-l fac prea filosofic, pentru ca oamenii sunt obositi". Romanul "La Hermandad de la buena suerte" reda istoria unui om foarte bogat, care recruteaza mercenari pentru a regasi un jockey disparut.

Fernando Savater s-a nascut in 1947 la San Sebastian. A studiat filosofia la Universitatea Complutense din Madrid, dandu-si doctoratul in Nietzsche. A obtinut Premiul National pentru Eseu (1982), Premiul Francisco Cerecedo (1997) si Premiul Ortega y Gasset (2000) pentru jurnalism. Fernando Savater a fost nominalizat si in 1993 la Premiului Planeta, cu romanul "El jardin de las dudas".

In ultimii ani ai dictaturii lui Franco, scriitorul s-a auto-exilat in Franta. Savater este cunoscut pentru implicarea in viata politica, fiind unul dintre fondatorii partidului UPID si printre promotorii unitatii spaniole, in fata miscarilor regionale basce si catalane.

In limba romana, editura Act a tradus volumele "Marele labirint", "Etica pentru fiul meu Amador", iar Polirom a editat opusul filosofic "Viata eterna", in care vorbeste despre rostul religiei in societatea contemporana, asezata sub semnul tehnicitatii si despre raportul religie/putere in democratiile laice actuale.

Premiul Planeta este cel mai consistent premiu al literaturii hispanice, cu o valoare de 600.000 euro. In 1993, Mario Vargas Llosa a primit premiul, pentru romanul "Lituma in Anzi", iar in 2006, premiul a revenit lui Alvaro Pombo, pentru "La Fortuna de Mathilde Turpin". Anul trecut, romanul "Villa Diamante" al lui Boris Izaguirre a obtinut distinctia pentru cel mai bun roman hispanic.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.