Franta doreste o reforma a sistemului financiar mondial care sa se bazeze pe o mai buna supraveghere a agentilor financiari, pe un guvern economic mondial deschis tarilor emergente si pe o cooperare monetara intre marile puteri, a declarat un colaborator al presedintelui Nicolas Sarkozy citat de AFP

Secretarul general-adjunct de la Elysée, François Pérol, principalul consilier economic al presedintelui francez, a detaliat miercuri cele trei axe ale conceptiei franceze cu ocazia unei dezbateri pe tema reformarii capitalismului organizate de partidul majoritar de dreapta UMP.

Potrivit acestui consilier, Franta este favorabila, pe de o parte, instituirii unui "sistem de reglementare financiara care sa se fondeze pe controlul tuturor agentilor financiari", pastrand sub observatie activitatea "hedge fonds" (fondurilor de protectie impotriva riscurilor), a agentiilor de rating si a bancilor.

Un al doilea aspect ar viza instituirea unui "guvern economic mondial, care sa nu fie redus la G8 (Marea Britanie, Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Statele Unite si Rusia), din care nu fac parte doua dintre tarile cele mai populate din lume, China si India", si in care nu se regaseste nicio tara africana, nici Brazilia sau Mexic, a explicat consilierul.

In alt treilea rand, acest "nou Bretton Woods" ar avea vocatia, potrivit lui Pérol, sa puna in functiune un "sistem de cooperare monetara intre marile state, pentru ca unul dintre motivele actualei crize il constituie dereglarile monetare din anii '90 si de la inceputul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China si Europa, fiecare pentru sine, sa elaboreze o politica diferita".

Nicolas Sarkozy, a carui tara asigura presedintia UE, doreste ca aceasta criza financiara sa duca pana la sfarsitul anului la organizarea unui summit G8 extins la marile tari in plina dezvoltare, pentru a pune bazele unei reforme a capitalismului.

Acordurile "Bretton Woods" este denumirea unui sistem de management monetar care a stabilit in 1944 regulile din relatiile comerciale si financiare intre marile state industriale ale lumii. Sistemul Bretton Woods a fost primul exemplu de ordine monetara complet negociata, destinata sa guverneze relatiile monetare dintre natiuni-stat independente.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.