Majoritatea americanilor considera ca presa il trateaza corect pe candidatul democrat la alegerile prezidentiale, Barack Obama, si pe contracandidatul lui, John McCain, insa este mai putin corecta fata de candidata republicana la vicepresedintie, Sarah Palin, potrivit unui sondaj, citat de AFP.
Potrivit sondajului publicat saptamana trecuta de Pew Research Center, 60% dintre americani considera ca presa ii trateaza corect pe cei doi candidati la Casa Alba, iar 66% dintre ei spun ca si Joe Biden, candidatul democrat la vicepresedintie, este tratat corect, informeaza NewsIn.

In schimb, doar 38% dintre americani spun ca presa o trateaza corect pe Sarah Palin, in varsta de 44 de ani, guvernatoare a statului Alaska din 2006. Doar 7% dintre respondenti considera ca presa este "prea dura" cu Obama si 5% cu Joe Biden, in conditiile in care 23% spun ca mass media este "prea dura" (23%) cu candidatul republican si 38% spun ca este prea dura cu Palin.

Potrivit sondajului, americanii sunt in mod special interesati de aceste alegeri. 57% spun ca urmaresc aceasta cursa electorala "cu mare atentie" si 31% cu "destul de multa atentie".

Sondajul a fost efectuat pe un esantion reprezentativ de 1.000 de persoane, in perioada 3-6 octombrie. Marja de eroare este de plus-minus 3,5%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.