Cele opt tari din Europa Centrala si de Est membre ale Forumului de la Salzburg, printre care Romania, vor propune propriul exemplu de cooperare politieneasca la urmatoarea reuniune a ministrilor de interne ai Uniunii Europene, a declarat sambata ministrul austriac de interne, Maria Fekter.

Aceasta organizatie regionala din care fac parte ministrii de interne ai Austriei, Bulgariei, Cehiei, Ungariei, Poloniei, Romaniei, Slovaciei si Sloveniei, a luat decizia la finalul unei reuniuni de trei zile de la Heviz, in Ungaria, informeaza NewsIn.

"Tarile din Forumul de la Salzburg au decis sa propuna UE" la urmatoarea reuniune a ministrilor de interne "modelul lor de cooperare politieneasca din Europa Centrala", a declarat Fekter intr-un comunicat citat de AFP.

Centrele comune de cooperare politieneasca infiintate de tari vecine sau patrulele mixte de-a lungul frontierelor interne UE "trebuie sa devina norma in Europa", a apreciat ministrul austriac.

Forumul de la Salzburg preconizeaza de asemenea o facilitare a schimbului de informatii cu privire la crima organizata si imigratia ilegala, potrivit ministrului. Organizatia va propune adoptarea unor instrumente juridice care sa permita aceasta cooperare la nivelul intregii Uniuni Europene.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.