Rusia va avea de suferit pe plan politic si economic pentru interventia sa militara din Georgia, chiar daca a obtinut unele castiguri pe termen scurt, a avertizat marti ministrul britanic de externe David Miliband, citat de Reuters.

Moscova este mai izolata decat in urma cu o luna, iar partenerii sai au mai putina incredere in ea, a explicat Miliband intr-un articol publicat in cotidianul The Irish Examiner, citat de NewsIn.

Rusia a lansat o contraofensiva de amploare luna trecuta in Georgia, dupa ce Guvernul de la Tbilisi a incercat ca preia cu forta controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud. Aceasta masura a provocat un val de condamnari din partea Occidentului.

"A adus castiguri militare pe termen scurt, dar de-a lungul timpului vor exista pierderi economice si politice. Daca Rusia vrea cu adevarat respect si influenta, trebuie sa-si schimbe directia", a subliniat Miliband.

Liderii europeni au ajuns luni la un acord pentru a amana discutiile cu Rusia pentru un nou parteneriat pana cand Moscova isi va retrage trupele pe pozitiile ocupate inainte de declansarea conflictului. UE a evitat, insa, sa impuna alte sanctiuni celui mai important furnizor al sau de energie.

"Presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat ca nu ii este teama de un nou Razboi Rece. Noi nu vrem unul. Are o responsabilitate importanta sa nu inceapa unul", a subliniat Miliband.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.