Patru din cele sapte victime au decedat in urma unor accidente care au avut loc in timpul evacuarii masive a populatiei.

Ceilalti trei pacienti au murit in timp ce asteptau sa fie transportati cu avionul din sudul statului catre alte centre de ingrijire, a anuntat directorul societatii Acadian Ambulance, citat de postul american de televiziune CNN pe site.

Pe de alta parte, postul american de televiziune MSNBC a anuntat, citand responsabili locali, ca uraganul a provocat moartea a opt persoane in Louisiana.

In prezent, uraganul Gustav a slabit in intensitate, a anuntat Centrul american pentru uragane (NHC), cu sediul la Miami, Florida.

La ora 3.00 GMT (6.00, ora Romaniei), centrul furtunii se afla la circa 30 de kilometri sud-vest de Alexandria, in nord-estul statului Louisiana.

Citeste si:

Gustav a devenit marti depresiune tropicala. Furtuna este asteptata marti in nord-estul Texasului si miercuri seara in Oklahoma.

Statele Unite s-ar putea confrunta insa cu un al doilea uragan saptamana aceasta, Hanna, care va ajunge pe teritoriul american vineri, insa de data aceasta pe Coasta de Est (Carolina de Sud si Georgia), potrivit NHC. Pe de alta parte, cea de a noua furtuna tropicala a sezonului, botezata Ike, s-a format luni in Oceanul Atlantic si s-ar putea transforma in uragan "intr-o zi sau doua", a mai anuntat NHC.

Trecerea uraganului a antrenat si incetarea totala a productiei de petrol la instalatiile de petrol din Golful Mexic, unde se concentreaza un sfert din productia Statelor Unite.

Gustav a bulversat si programul Conventiei republicane, care a inceput luni la St Paul. (Minnesota, nord) pentru a-l investi oficial pe John McCain drept candidat la Casa Alba. Acesta din urma a pregatit pachete in Ohio pentru posibile victime ale uraganului.

Rivalul sau democrat, Barack Obama, si-a inlocuit luni un discurs prevazut la Detroit, Michigan, printr-un apel la donatii in favoarea eventualelor victime ale uraganului.