Presedintele rus Dmitri Medvedev si-a impus imaginea unui politician dur in timpul crizei georgiene, potrivit unui scenariu scris partial de predecesorul si premierul sau, Vladimir Putin, informeaza NewsIn

La 20 de minute dupa o "reuniune de lucru" de marti cu Putin, Medvedev a aparut solemn pe micul ecran pentru a anuntat ca Rusia recunoaste independenta celor doua regiuni separatiste ale Georgiei.
In orele care au urmat, Medvedev a facut turul marilor televiziuni straine, declarand ca nu se "teme de nimic", nici chiar de un Razboi Rece cu Occidentul. El i-a avertizat de asemenea pe occidentali: "Daca vor degradarea relatiei, o vor avea".

Pus in umbra de Putin la inceputul conflictului din Georgia, Medvedev s-a impus intre timp in spatiul mediatic, pentru a pune mai bine in aplicare planul lui Putin, apreciaza analistii.

"Nimic nu s-a schimbat pe fond in interiorul tandemului. Tot Putin este cel care ia deciziile, iar rolul lui Medvedev este de a citi textele pe care i le scriu altii", comenteaza Olga Kristanovskaia, specialista in elite politice la Institutul de sociologie al Academiei ruse de stiinte. "Astfel, responsabilitatea pentru aceasta decizie este pe umerii lui Medvedev, ca si eventualele riscuri. Daca este un esec, va fi esecul lui Medvedev, iar daca este o victorie, o vor imparti", continua analistul.

Vladimir Putin i-a cedat functia de presedinte lui Medvedev in mai, dupa doua mandate, deoarece Constitutia nu i-ar fi permis sa mai candideze. El a fost insa cel care l-a ales pe Medvedev si oricum, nimic nu il impiedica sa candideze din nou in 2012 sau chiar mai devreme, in cazul unei eventuale retrageri a lui Medvedev, dintr-un motiv oarecare.

Potrivit specialistei, actiunea Rusiei in Georgia face parte dintr-un plan de bulversare a ordinii geopolitice. "Interviurile acordate marti de Medvedev sunt o tentativa de a demonstra ca Rusia este pe cale sa impuna o noua ordine mondiala, in care Statele Unite au rolul unui caine care latra, dar nu poate sa muste", spune ea.

Din punctul de vedere al lui Nikolai Zlobin, specialist in Rusia la Institutul pentru securitate mondiala de la Washington, odata cu recunoasterea Abhaziei si Osetiei de Sud, presedintele rus a dat dovada "de o vointa politica personala iesita din comun", la care occidentalii nu se asteptau. "S-a comportat intr-un mod ferm, logic si consecvent avand in vedere situatia in care s-a aflat", subliniaza el in cotidianul de afaceri Vedomosti. Potrivit lui Volk, "Mddvedev nu are personalitate politica". "Rolul sau este strict incadrat", adauga el, afirmand ca recunoasterea Abhaziei si Osetiei de Sud a fost decisa imediat dupa ce Occidentul a recunoscut Kosovo, in februarie.

Editorialistul Kirill Rogov apreciaza la randul sau ca recunoscand independenta celor doua teritorii georgiene, Medvedev este "cu spatele la zid" si pune "o bomba cu efect intarziat in relatiile dintre Rusia si Occident".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.