Tarile NATO sunt, in sfarsit, de acord sa inaspreasca tonul fata de Rusia, care nu si-a respectat, pana in acest moment, angajamentul de a-si retrage fortele din Georgia.
"Un acord pentru o inasprire a discursului fata de Rusia este pe punctul de a fi schitat, din cauza nerespectarii deadline-ului de ieri (luni - n.red.) privind retragerea, ceea ce a creat, evident, un consens", a declarat un diplomat francez, citat de AFP, potrivit NewsIn.

Ministrii de externe ai celor 26 de tari NATO s-au reunit astazi la Bruxelles,pentru a-si reafirma sustinerea fata de Georgia in conflictul cu Rusia, ceea ce risca sa antreneze o deteriorare a relatiilor cu Moscova. Totusi, ministrii de externe NATO au fost retinuti cand a fost vorba de o posibila izolare a Rusiei pe plan international.

Ministrul britanic de externe, David Miliband, a declarat ca prioritatea discutiilor de la Bruxelles este de a arata Georgiei solidaritate si de a avea grija ca Rusia sa respecte un acord de pace mediat de Franta, noteaza Reuters.

"Rusia trebuie sa respecte angajamentele pe care si le-a luat presedintele Medvedev.Suntem absolut siguri ca forta nu poate fi baza pe care se stabilesc noi limite in jurul Rusiei", a afirmat Miliband inaintea reuniunii. Ministrul britanic a fost insa precaut in ceea ce priveste cererea Statelor Unite de a suspenda reuniunile ministeriale ale Consiliului NATO-Rusia. "Nu sunt dintre cei care cred ca izolarea Rusiei este raspunsul potrivit pentru greselile sale", a spus el.

Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier a declarat ca implicarea NATO in regiune este "foarte limitata", iar omologul sau olandez Maxime Verhagen a spus ca nu sprijina suspendarea contactelor, dar ca este de parere ca NATO trebuie sa trimita un mesaj puternic. "Trebuie sa transmitem mesajul ca acordul asupra caruia s-a convenit trebuie respectat si ca trupele ruse trebuie sa se retraga", a spus el.

Surse diplomatice sustin insa ca unele state, in special cele fost comuniste, sprijina abordarea ferma a Statelor Unite, in timp ce Franta si Germania nu vor sa supere Rusia, furnizor important de energie.

Un purtator de cuvant al NATO a minimalizat diviziunile dintre tarile membre, spunand ca reuniunea se va incheia cu un "mesaj puternic" catre Rusia, care va cere respectarea acordului de incetare a focului, retragerea trupelor si un mecanism international de mentinere a pacii.

Potrivit paginii de internet a publicatiei americane Chicago Tribune, exista totusi un conflict real intre statele foste comuniste din Europa (denumite si Noua Europa), care sunt si membre NATO si statele occidentale UE, care alcatuiesc Vechea Europa, mai precis Germania, Franta si Italia, referitor la modul in care sunt abordate relatiile cu Rusia privind reactia la atitudinea acesteia din Georgia.

Vechea si Noua Europa, vecine care sunt separate de bariere vaste culturale si politice dupa caderea comunismului, trebuie sa se confrunte acum cu aceste diferente. In esenta, nu exista o separare atat de adanca asupra modului in care ei vad Rusia ca un actor global agresiv si indraznet.

"Pentru prima data, vecinul nostru estic isi arata adevarata fata, cea pe care o stim de sute de ani",
a declarat presedintele polonez Lech Kazynski saptamana trecuta. "Rusia considera ca alte natiuni ar trebui sa i se subordoneze. Noi spunem NU!", a mai adaugat seful statului.

Vechea Europa are interese practice legate de securitate si energie in relatia cu Rusia. Aceasta furnizeaza Frantei, Germaniei si Italiei, mare parte din energie. De asemenea, exista si alte realitati politice care trebuie luate in considerare. Polonia, in special, a fost impinsa de SUA luni de zile sa furnizeze spatiu si sprijin pentru sistemul de aparare antiracheta.

"Intre membrii UE exista multa confuzie", a afirmat Bernard Dreano, unul din presedintii Adunarii Cetatenilor de la Helsinki, o retea cu grupuri de cetateni din Caucaz si Europa de Est. "Europa Unita nu a rezolvat niciodata o problema esentiala: problema frontierelor sale. Franta a declarat ca doreste sa negocieze cu Rusia si ca poate sa faca acest lucru, avand in vedere statutul de puteri globale ale celor doua state. Este o atitudine care tine de balanta mondiala".

Un oficial cu rang inalt american a declarat ieri, sub acoperirea anonimatului, ca NATO ar trebui sa ia in calcul "cel putin" suspendarea reuniunilor ministeriale cu Rusia. "Nu vrem o relatie inghetata, dar pana cand Rusia nu isi retrage trupele din Georgia si nu respecta normele secolului XXI, nu putem sa ne comportam normal", a spus oficialul american.

Germania a fost printre tarile care, la summitul NATO de la Bucuresti, s-au opus ca Georgia si Ucraina sa primeasca Planul de actiuni in vederea aderarii la Alianta (MAP), echivalent cu statutul oficial de tara candidata. Liderii NATO au promis insa celor doua tari ca vor adera, fara sa furnizeze un orizont de timp.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.