Statele Unite vor fi in siguranta daca democratul Barack Obama va fi ales presedinte, a declarat joi secretarul de stat american, Condoleezza Rice, care a respins posibilitatea de a face un tandem cu oricare dintre cei doi candidati la functia prezidentiala, relateaza NewsIn.
Intrebata de cotidianul Politico si de Yahoo News daca s-ar simti in siguranta in cazul alegerii lui Barack Obama in functia de presedinte, Rice a raspuns afirmativ. "Cred ca avem o dezbatere importanta cu privire la modul in care sa mentinem tara in siguranta", a adaugat ea.

Rice a subliniat ca este republicana si ca John McCain este "un mare patriot si ar fi un mare presedinte".
Candidatul republican John McCain repeta adesea ca Obama reprezinta un risc la adresa securitatii Statelor Unite din cauza lipsei sale de experienta. In timpul campaniei electorale pentru alegerile primare, Hillary Clinton a insistat si ea asupra pretinsei lipse de experienta si asupra naivitatii contracandidatului ei.
Prezentata uneori ca posibila candidata pentru functia de vicepresedinte, Rice a declarat ca nu doreste "alta functie in administratie, oricare ar fi presedintele". "Exista multe personalitati remarcabile pentru functia de vicepresedinte", a subliniat ea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.