Nujood Ali are doar zece ani, insa a fost maritata si deja e divortata. Nujood a povestit ca a fost obligata sa se casatoreasca cu un barbat care are de trei ori varsta ei, si ca dupa ce s-a maritat, sotul ei a batut-o si a violat-o in repetate randuri. "Cand m-am maritat imi era foarte frica. Nu voiam sa plec de acasa. Doream sa raman cu fratii si surorile mele, cu mama si cu tata. Apoi, nu am vrut sa ma culc cu sotul meu, insa el m-a lovit si m-a insultat", le-a povestit fata reporterilor de la CNN.

Parintii lui Nujood au casatorit-o pe fata in februarie cu un barbat, zice ea, "batran si urat". Acestia sperau ca fiica lor va fi ingrijita sotul ei, care urma sa-i ofere o viata indestulata. Nemaisuportand tratamentul la care era supusa de barbatul ei, fetita s-a intors la familie pentru sprijin. "Cand am auzit ce-a patit, mi-a fript inima. Nu trebuia sa se culce cu ea, si nici sa o bata", a declarat mama victimei. Cu toate acestea, ea i-a zis fiicei ei ca nu are cum sa o ajute, pentru ca ea ii apartine sotului ei de acum.

Citeste si:

Tatal lui Nujood, Ali Mohammed Ahdal, a declarat la randul sau ca este furios din cauza celor intam­plate: "Era un criminal. A facut lucruri oribile. Mi-a promis, cand a luat-o pe fiica mea de sotie, ca nu se va atinge de ea decat atunci cand aceasta va implini 20 de ani". Contactat de CNN, fostul sot al fetitei a refuzat sa dea vreo declaratie.

Parintii lui Nujood, ca multi altii din Yemen, au crezut ca fac o adevarata afacere cand si-au maritat fiica. Mai mult de jumatate dintre fetitele din Yemen sunt casatorite inainte sa implineasca 18 ani. De multe ori, acestea sunt fortate sa se casatoreasca cu barbati mai in varsta, care deja mai au o sotie. Potrivit obiceiurilor locale, fetele sunt maritate atat de devreme pentru a nu mai reprezenta o povara pentru familia lor.