De ce au nevoie barbatii de reviste porno, iar femeile de telenovele? Pentru ca universul fantasmelor sexuale masculine este complet diferit de cel feminin.

Un studiu realizat in urma cu cativa ani pe un esantion de 300.000 de barbati din toata lumea a scos la iveala faptul ca fanteziile sexuale nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. 50% din reprezentantii sexului tare viseaza la o partida de sex cu doua femei, 28% din ei isi imagineaza ca sunt dominati in dormitor, iar 22% se excita gandindu-se ca sunt priviti in timp ce fac sex.

Dintre femei, 68% isi imagineaza schimbarea partenerului, 22% au fantasme legate de perversiuni sexuale, 55% au fantasme legate de un viol, 53% isi imagineaza situatii exhibitioniste si 17% viseaza scenarii in care accesoriile joaca un rol important (lenjerie, costume de piele), iar ele sunt in rolul femeii fatale.

Fanteziile sexuale sunt un lucru perfect normal si fac parte din viata noastra de zi cu zi, dar putini dintre noi au curajul sa recunoasca si chiar mai putini sunt cei care au curajul sa povesteasca despre ele. Exista ideea preconceputa ca barbatii au mai tot timpul fantasme, dar cercetarile stiintifice recente arata ca, de fapt, indiferent de sex, toti avem fantezii.

Difera doar felul lor. Omul este prin definitie - in sens psihologic - un pervers, in masura in care inteligenta, imaginatia si creativitatea il fac sa deturneze anumite comportamente normale, fiziologice.

„Astfel, spre exemplu, triolismul, esanjismul si sexualitatea de grup sunt echivalentul unui banchet sofisticat", spune cu umor dr. Michel Meignant, sexolog si presedinte al Federatiei franceze de psihoterapie.

S-ar putea crede, asa cum spunea Freud, ca fantasmele sunt dovada unei vieti sexuale nesatisfacatoare. Eroare, spun astazi psihologii. Exact cei lipsiti de inhibitii sunt campioni la acest capitol. Pana prin anii ‘70 se considera ca doar barbatii au fantasme, cele feminine fiind considerate exceptii.

In ceea ce-i priveste pe barbati, cei mai multi nu au curajul sa spere sau macar sa se gandeasca ca sunt priviti de catre femei necunoscute ca obiecte ale satisfacerii placerilor lor sexuale. „De fapt, acest lucru se intampla foarte des!", explica Meignant.

Femeile sunt percepute de obicei, de catre barbati, ca fiind neagresive, dragute, romantice. Cele mai frecvente fantasme erotice ale femeilor se refera la o relatie romantica si este posibil ca - spre deosebire de fantasmele masculine - aceste fantezii sa nu fie insotite de actul sexual in sine si de penetrare. Oricum, sustin psihologii, fanteziile feminine sunt incitante din punct de vedere sexual.

De altfel, cele mai bine vandute carti din toate timpurile sunt cele care ofera povestiri romantioase, pline de scene sexuale. „Astfel de romane sunt pentru femei echivalentul revistelor deocheate pentru barbati: o modalitate de a obtine stimulare sexuala, insa mai putin agresiva, mai rafinata si mai putin explicita", afirma sexologul francez.

Scenariile dorintei

Alte fantasme inchipuie situatii care au legatura cu pierderea controlului, pentru ca acestea le permit femeilor sa-si exprime dorintele fara sa fie responsabile pentru actele lor. Multe femei viseaza ca se supun, ca sunt sclave si creeaza un scenariu in care dorintele lor sunt intotdeauna satisfacute.

In fanteziile lor, „stapanul" face intotdeauna ceea ce isi doreste sclavul. La polul opus se afla fantasmele care pun accent tocmai pe detinerea controlului, cele in care se folosesc de parteneri pentru propria lor placere, fara a oferi nimic in schimb. Aceste fantezii le permit femeilor sa exploreze situatia partenerului dominant.

Primele fantasme sexuale se formeaza in copilarie si adolescenta si pot sta la baza celor aparute la maturitate, explica specialistii in psihologie. Daca in copilarie si adolescenta, tinerele fete incep prin a-si manifesta interesul fata de relatiile amoroase, intimitate, romantism, in detrimentul genitalului, catre varsta maturitatii sexuale, femeile incep sa puna accentul mai degraba asupra sferei genitale.

Aceasta evolutie se petrece in sens invers in cazul barbatilor, care in tinerete sunt interesati mai degraba de performanta si de organul lor sexual, in timp ce spre maturitate sunt ceva mai interesati de latura afectiva. Chiar daca incestul este unul dintre subiectele tabu in societate, el este prezent in universul fantasmagoric feminin.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.