Dupa ce mass-media s-a umplut de acuzatii catre lanturile de restaurante fast-food si pareri ale nutritionistilor, care sustineau ca acest tip de mancare contribuie la rata crescuta de obezitate din randul copiilor si adolescentilor, reprezentantii companiei McDonalds au gasit un alibi: “Copiii petrec ore intregi asezati in fata calculatorului in loc sa arda caloriile prin exercitii in aer liber”, a declarat Steve Easterbrook, director al McDonalds Anglia. Reprezentantii companiei incearca in acest fel sa distraga atentia opiniei publice de la pericolul pe care il constituie consumul regulat de mancare de tip fast-food. In unele tari, campaniile de imagine ale acestor tipuri de restaurante sunt atat de agresive, incat s-a ajuns la super-hamburgeri care au un continut mai mare de 1.000 de calorii, adica mult peste trei sferturi din necesarul caloric al unui copil. Aceste campanii au provocat reactii la fel de agresive din partea nutritionistilor, care au avertizat asupra riscurilor pe care le presupune consumul regulat de astfel de alimente, ceea ce a determinat unul din cele mai mari lanturi de fast-food, McDonalds, sa contraatace printr-o afirmatie pe care nu o poate nega nimeni. Pasivitatea si viata sedentara, care implica lipsa exercitiilor fizice, sunt factori extrem de importanti in ceea ce priveste obezitatea, dar nu putem da vina numai pe acesti factori sau pe jocurile video, fara sa adaugam ca un alt factor important este alimentatia gresita, plina de produse semipreparate si care contin grasimi foarte greu de digerat, sustin nutritionistii.