Lasind la o parte caldura infernala, atmosfera sufocata de bioxid de carbon si norii de acid sulfuric, planeta Venus se aseamana foarte mult cu Pamintul. Ar fi putut chiar sa aiba in trecut oceane de marimea celor de pe Terra, au declarat miercuri oamenii de stiinta implicati in programul Venus Express, in cadrul unei conferinte organizate la Paris, la sediul central al Agentiei Spatiale Europene. Sonda spatiala europeana ce orbiteaza din aprilie 2006 in jurul celei de-a doua planete de la Soare a cules noi dovezi in acest sens, precum si unele date care sugereaza prezenta fulgerelor si confirma unele schimbari surprinzatoare de temperatura.

Cele doua corpuri ceresti sint, in opinia lui Dmitri Titov, coordonator al misiunii, “gemeni ce au fost separati la nastere”. “Intrebarea-cheie este de ce acesti gemeni sint atit de diferiti”, mai spune el, citat de “New York Times”. Analizarea istoriei si dinamicii atmosferei turbulente de pe Venus ar putea duce la o mai buna intelegere a rolului pe care gazele de sera, precum bioxidul de carbon, il au in modelarea climei Pamintului.

Venus are aproximativ aceeasi masa, structura chimica si dimensiune ca planeta noastra. Inainte de epoca explorarilor spatiale, unii oameni de stiinta si-au imaginat ca sub stratul de nori care o acopera permanent exista acelasi mediu ca acela de pe Terra, vorbind chiar si de paduri tropicale. Presupunerile au fost darimate in 1958, cind astronomii au inregistrat un flux intens de raditii de microunde venind dinspre ea. Lumea a inceput atunci sa fie neincrezatoare ca planeta ar fi atit de luxurianta pe cit s-a crezut initial.

Citeste si:

Misiunile spatiale ulterioare au demonstrat ca temperatura la suprafata depaseste 400 de grade Celsius, destul de incinsa pentru a topi chiar si plumbul. Cu toate ca Venus e mai aproape de Soare decit Pamintul, norii reflecta o mare parte din lumina solara, iar temperaturile ridicate sint rezultatul efectelor de captare a caldurii planetare pe care le are atmosfera venusiana, de o suta de ori mai densa decit cea terestra si compusa in principal din bioxid de carbon.

Oamenii de stiinta sint de parere ca, imediat dupa formare, Venus a beneficiat de rezerve insemnate de apa in stare lichida, la fel ca si Terra. Deoarece lumina solara este acolo de doua ori mai intensa decit pe Pamint, apa a inceput sa se evapore cu rapiditate. Vaporii de apa, inclusi in categoria gazelor de sera, au blocat caldura, iar “asta a incalzit mai mult atmosfera si a condus la o evaporare mai rapida”, spune dr. David Grinspoon de la Muzeul de Stiintele Naturii din Denver. Evaporarea a continuat pina cind toata apa in stare lichida s-a transformat intr-o atmosfera plina de vapori. S-a estimat ca razele ultraviolete venite de la Soare au scindat apoi moleculele de apa care pluteau in aer in atomi de oxigen si hidrogen. Acestia din urma, cei mai usori, s-au pierdut in spatiu, iar oxigenul si unele minerale din roci au declansat o serie de reactii chimice ce au generat bioxid de carbon.