O tanara a suferit rani severe dupa ce personalul dintr-o clinica de acupunctura din Germania a uitat de ea si a plecat acasa, lasand-o pe femeie pe pat, cu acele in ea, relateaza site-ul Ananova. Femeia, in varsta de 25 de ani, era lungita pe un pat aflat in spatele unui paravan, avand ace infipte in corp, cand s-a pomenit ca se sting toate luminile.

"La inceput, am crezut ca lumina a fost stinsa pentru a ajuta la relaxare, apoi am auzit usa de la intrare incuindu-se, iar peste clinica s-a lasat linistea", a declarat pacienta presei locale din Karlsruhe. Dupa ce a strigat in zadar dupa ajutor, n-a avut alta solutie decat sa-si scoata singura acele, apoi a sunat la serviciul de urgenta.

"Acum stiu de ce oamenilor li se recomanda sa nu incerce acupunctura acasa: doare mai mult sa-ti scoti acele singur", a declarat victima. Femeia nu s-a hotarat inca daca va cere daune clinicii unde era tratata.