Barbatul chipes, de 30 de ani, imbracat elegant, a ramas in arhiva foto a Politiei tinand o placuta inscriptionata "Beverly Hills No. 36738". Saltzman le-a pozat ofiterilor ca si cum ar fi facut-o pentru o campanie publicitara. Din dosarul lui, reiese ca isi petrecea viata prin barurile din Hollywood, dand impresia ca traieste pe picior mare si ca este reprezentantul unui studio de film. Se caza la hoteluri de lux si platea acolo cu cecuri fara acoperire, dupa care disparea. Portretul lui Harry Saltzman, cu numarul de identificare in dreptul pieptului, este unul din cele circa 10.000 adunate de designerul si graficianul new yorkez Mark Michaelson in zece ani de cautare pasionata. Originalul colectionar, in varsta de 51 de ani, fost director artistic la celebrele reviste "Newsweek", "New York" si "Entertainment Weekly", si-a procurat "piesele" din arhivele politiei, ale inchisorilor si birourilor serifilor din diverse colturi ale Americii. Michaelson s-a specializat in pastrarea fotografiilor de infractori din perioada 1890 -1970. Inceputul pasiunii sale a fost un cadou neobisnuit, primit de ziua sa: un vechi afis al FBI inscriptionat "WANTED", cu imaginea celui cautat. De fapt, a celei cautate, fiindca era vorba despre Patty Hearst, nepoata faimosului magnat american si patron de publicatii William Randolph Hearst. Tanara fusese rapita in 1974 de gruparea terorista de extrema stanga Symbionese Liberation Army, pentru a fi eliberata in schimbul unei recompense substantiale. Insa femeia s-a atasat de rapitori, a devenit membra a bandei si a luat parte chiar si jafuri bancare. In toamna lui 1975 a fost arestata, condamnata apoi la 7 ani de detentie, insa pedeapsa i-a fost gratiata de presedintele Jimmy Carter, dupa doi ani.

Povestea lui Patty l-a fascinat pe Michaelson. Si asa a inceput sa colectioneze portrete vechi din arhiva politiei. Cele mai impresionante 330 de poze le-a publicat deja intr-o carte, intitulata "Least Wanted: A Century of American Mugshots". Cei care vor cauta intre copertile ei nume mari de infractori, precum Al Capone, Lucky Luciano sau Lee Harvey Oswald, vor fi dezamagiti. Volumul nu e o galerie a gangsterilor de legenda, ci a raufacatorilor marunti si a indivizilor care au incalcat legea din prostie sau accidental. Povestile lor l-au atras pe colectionar. Puse cap la cap, aceste episoade de viata - in care un barbat putea fi arestat daca umbla cu o femeie maritata sau daca era banuit de simpatii comuniste- alcatuiesc o istorie sociala americana. O dovedeste faptul ca in mari galerii new-yorkeze, pretul de vanzare a unor asemenea portrete "vintage" variaza intre 500 si 1000 de dolari, in vreme ce pe e-Bay se gasesc fotografii mai recente, dar si mai ieftine.