Conform masuratorilor, pastrand ritmul mediu atins in cursele de maraton si adaugand noptile pentru odihna, cei trei au avut nevoie de aproximativ 111 zile zile pentru a-si termina traseul. Unul dintre alergatori, americanul Charlie Engle, in varsta de 44 de ani, a declarat ieri reporterilor ca, daca ar fi stiut cum e sa alergi in desert, nu s-ar fi inscris niciodata intr-o astfel de cursa. Alaturi de el, canadianul Ray Zahab, 38 de ani, si taiwanezul Kevin Lin, 30 de ani, abia au putut sa zambeasca si au marturisit ca pe ultimii kilometri nu s-au gandit decat la baia pe care o vor face cand vor termina. Cursa lor a fost considerata incheiata abia cand toti trei au ajuns la malul Marii Rosii si au atins apa acesteia cu degetele de la ambele maini.
"N-am mai vazut apa din Senegal, adica de la inceputul cursei", a spus Engle cand a ajuns pe plaja din apropierea Canalului de Suez. in mai putin de patru luni, cei trei, care au fost insotiti de un microbuz plin cu provizii si un grup de sustinatori, au parcurs sase tari: Senegal, Mauritania, Mali, Niger, Libia si Egipt. Echipa insotitoare a realizat mii de metri de pelicula, iar documentarul care va prezenta aceasta extraordinara cursa va fi realizat de compania actorului Matt Damon, "LivePlanet".
Trei atleti au traversat alergand desertul Sahara
Trei alergatori de cursa lunga au realizat o performanta demna de „Cartea Recordurilor": au traversat Sahara, alergand intreaga distanta - de peste 6.400 de kilometri.
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului " Trei atleti au traversat alergand desertul Sahara":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
