"Intr-o zi m-am trezit cu un batran in cabinet care ne-a cerut sa ii tatuam pe brat un berbec. A spus ca il cheama Vili si ca are 72 de ani. Nu imi venea sa cred. Fac lucrul asta de sapte ani, am intepat desene pe piele pentru fel de fel de oameni, dar mai varstnici de 40 de ani nu fusese nici unul", spune Sergiu Dragomir, unul din cei mai cunoscuti specialisti in tatuaje in lumea celebritatilor bucurestene. Povestea s-a petrecut cu doi ani in urma. intr-o dimineata Velian Teofilovici s-a trezit cu un fix: trebuie sa-si tatueze un berbec pe brat. Pe langa faptul ca Teofilovici inseamna "apropiatul lui Dumnezeu", Vili - cum il alinta cunoscutii - chiar este un om religios. in afara de Biblie, a citit toate cartile de stiinte oculte care i-au cazut in mana si poate afla dintr-o privire a liniilor din palma trecutul si viitorul unei persoane. Crede foarte tare in Divinitate si in destin. Ca atare, dupa ce a visat un berbec desenat pe brat a tinut mortis sa si-l tatueze aievea. A aflat de la o ruda mai tanara unde ar putea sa-si faca tatuajul cu pricina, respectiv care e cel mai bun meserias din oras. "Sunt in zodia Berbec, sunt nascut in noaptea de inviere si dupa visul pe care l-am avut am simtit ca desenul asta ma va apara de rau. Sa-i spunem premonitie. Nu am mai gandit nimic, am facut-o pur si simplu", spune Teofilovici. La cabinetul din Piata Romana specialistul in tatuaje a ramas "masca" la cererea batranului de 72 de ani. Sergiu Dragomir se ocupa de asemenea lucruri de sapte ani, a invatat meserie in Israel si este unul din putinii tatuatori romani care lucreaza dupa manual. Asta l-a facut cunoscut in lumea vedetelor, la serviciile lui facand apel tot felul de oameni celebri, de la cantareti la fotbalisti: Adi Despot de la "Vita-de- Vie", Noni Huterer - pletosul care prezinta emisiunea de dimineata de la Realitatea TV - fotbalistul Geani Chirita, Izabela din trupa Elegance etc. Au venit chiar si personaje din lumea politica, dar despre de ii este "oarecum" sa vorbeasca pe sleau.

Daca clientii mai sus enumerati vin si se intereseaza ce se poarta in materie de tatuaj, ce i-ar prinde mai bine, adica sunt oarecum precauti, mos Vili a venit croit pe ideea de a intepa forma unui berbec pe bratul stang. "Am tatuat umeri, gaturi, brate, chiar si organe genitale, dar o cerere venita din partea unui batran ca Vili nu a mai vazut si nu a mai auzit", explica Sergiu. Lucrurile au decurs standard, Velian a citit si a semnat formularul obligatoriu - prin care clientul isi da acordul asupra "operatiei" la care va fi supus - apoi s-a uitat la desenele pe care i le-a pus la dispozitie specialistul. Vili a ales un cap de berbec si a cerut sa-i fie batut in piele, la marimea unei palme. Spus si facut. si-a dat jos hainele pana brau si s-a supus operatiei. Singura cerinta a lui Vili a fost o patura, sa-si acopere salele, sa nu il "ia curentul", pentru ca oricat de tanar este in idei, varsta i-a inmuiat oasele. "Dupa stiinta mea nu exista in Romania un om care sa se fi tatuat la o asemenea varsta. Mai ales ca pana atunci nu mai trecuse sub ace. Initial am crezut ca este vreun fost rocker, dar nu, a fost sofer si nici nu a visat vreodata sa se tatueze. I-a venit ideea la 72 de ani, pur si simplu", spune Sergiu. Dupa doi ani de la eveniment Vili este foarte mandru de isprava. O considera un act religios care l-a aparat de multe rele. Ba mai mult, i-a adus noroc si in familie, fetei sale, care lucreaza ca asistenta medicala in Germania, si chiar mamei sale, care este destul de sanatoasa - lucru de care e foarte mandru si pe care il repeta din sfert in sfert de ora: "Mama mea traieste!" Doua veri la rand a umblat cu tricouri fara maneci, sa i se vada opera, chiar daca unii l-au considerat chiar mai mult decat excentric. "Sa spuna ce vor sa spuna, eu stiu ce stiu. Anul acesta vreau sa-mi vand corpul Facultatii de Medicina. Dupa ce mor sa invete anatomia pe mine. Sa vedem ce vor spune de asta..."

Tatuator - o meserie oficiala

Numarul mare de clienti la tatuaje si al celor care se ocupa cu asa ceva a facut ca Ministerul Muncii sa ia hotararea, pe 25 ianuarie 2005, sa introduca in nomenclatorul oficial al meseriilor si pe cele de tatuator si montator de bijuterii pe corp. Urmeaza ca aceste meserii sa intre si in nomenclatorul de calificari. Pentru aceasta insa trebuie sa se intruneasca o comisie care sa dea licenta viitorilor instructori. "Initiativa e buna, dar sa vedem cum se va aplica. Din cate stiu eu, acea comisie are nevoie de un manual si de un specialist in domeniul tatuajelor si montarilor de bijuterii, care sa evalueze candidatii. Eu am manual din Statele Unite, adica stiu ce inseamna asta, si mi-am facut ucenicia in Israel. Numarul cererilor este din ce in ce mai mare la noi, asa ca nu e rau ca meseria e recunoscuta. Sa vedem insa cine ma va evalua pe mine", spune Sergiu Dragomir.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.