E alba la par, dar nu e batrana. De fapt, e chiar in floarea varstei. Trup longilin, picioare "pana-n gat" si tunsoare ultima moda. Ma "cantareste" din priviri, apoi incuviinteaza interviul: "Ham, ham!". E catelusa Pufi, un superb Caniche de 6 ani, una din vedetele unui film de televiziune realizat de BBC in studiourile MediaPro de la Buftea, "Praf de pusca, tradare si complot". Pe stapanii lui Pufi i-am gasit intr-un apartament cochet de la parterul unui bloc situat undeva in cartierul Drumul Taberei, din Bucuresti. De la usa m-a intampinat latratul "vedetei". M-a adulmecat bine, apoi m-a acceptat, reluandu-si locul, cu aer maiestuos, pe care-l ocupa pe o paturica din sufragerie. "Aici doarme ea", spune Mirela Badea, "mamica" lui Pufi.

"Am primit-o de un 8 martie, de la sotul meu, acum sase ani. Era a unor tigani si, cand ne-a "prezentat-o" un intermediar, era noapte si statea alaturi de un alt catel. Eu voiam neaparat baietel si de culoare alba. Cand i-am vazut ochisorii am stiut ca acest catel e cel pe care mi-l doresc. Abia acasa am vazut ca era... neagra de purici. Trei zile am spala- t-o". Hazliu e faptul ca o perioada au crezut ca e baiat. "De aceea am si botezat-o Pufi. Oricum, atunci nu stiam absolut nimic despre caini. Abia la doctor am aflat ca e de alt sex. "Ma, Pufi, mamica ta nu stie nimic, Tu esti fetita, ma!", a zis medicul. "Cum, dom' doctor, nu se poate, ca eu am vrut baiat!". "Nu stiu ce ati vrut, dar Pufi e 100% fata", mi-a zis medicul razand si asta a fost!"

Pufi urmareste cu atentie programele tv

Pufi urmareste explicatiile "mamei" cu atentie, apoi mai trage cu coada ochiului si la mine. "S-o vedeti cum urmareste programele la televizor. Daca nu e asezata confortabil, isi suceste uite-asa gatul ca sa vada mai bine. Are chiar si emisiuni preferate, mai ales documentarele de pe Animal Planet. si nu stiu de ce, a fost foarte atenta zilele astea la stirile cu femeia de 67 de ani care a nascut." in plus, de la 3 luni Pufi isi urmeaza zilnic stapanii la serviciu, lucru posibil prin faptul ca sotii Badea sunt patronii unei firme cu profil medical. in toamna lui 2003, Pufi a devenit vedeta unui film realizat de BBC si filmat in studiourile MediaPro de la Buftea, "Praf de pusca, tradare si complot", cu actorul britanic Robert Carlyle in-tr-unul din rolurile principale.

Citeste si:

"Ei cautau un Caniche si printr-o intamplare au ajuns la noi. Au placut-o pe Pufi imediat, dar ne-au pus sa aratam cat de bine ne asculta comenzile si, cu toate ca n-am dresat-o in mod special, a iesit totul perfect", povesteste doamna Badea. Initial, sotii Badea n-au fost decisi sa faca asta: "Ne incurca mult programul si, dupa cum banuiam, s-a dovedit a fi extenuant". De aceea au si cerut pentru "prestatia actoriceasca" a catelusei o suma pe care - se gandeau ei - producatorii o vor considera prea mare. Totusi, acestia au acceptat "desi cred ca au mai cautat un caine mai ieftin, dar n-au fost multumiti". Doua luni si jumatate, din septembrie in noiembrie 2003, Pufi si, prin rotatie, unul din stapani, erau luati cu limuzina de acasa, la ora 8 dimineata si dusa la Buftea, unde petrecea chiar si 12 ore zilnic.

Totul, pentru 1.250.000 lei pe zi, plus transport si masa asigurate. "I-au pus la dispozitie chiar si o rulota de artist, avea si scaunul ei, iar regizorul de platou cand striga "Pufi, in platou", ea se ducea direct unde trebuia, fara sa se rataceasca", ne spune cu mandrie stapana. Filmul are ca subiect viata fostei regine a Scotiei, Maria Stuart. "Ea a aclimatizat aceasta rasa in tara ei, aducand-o din Franta, de aceea au cautat neaparat un Caniche". Fum, lumini, gloante, zgomote, plus adaptarea la oameni straini... N-a fost usor pentru nimeni, mai ales ca sonorul a fost "tras" in direct, asa ca fiecare din sotii Badea trebuia s-o indrume pe Pufi doar prin gesturi, fara comenzi verbale.

Nu s-a prea inteles cu actorii romani

"Ne cautam cele mai bune locuri de unde sa ne poata observa, pentru a putea sa-i facem, cu mainile, semnele pe care ea le stie". in distributia filmului se regasesc si cativa actori romani, dar Pufi nu s-a inteles grozav decat cu unii din ei. "Doar Maria Popistasu s-a apropiat de ea. Se vedea ca are si ea catel acasa. Restul, ca sa fiu sincer, o priveau cu un soi de invidie, de rautate, probabil si din cauza ca ei primeau cam acelasi onorariu pentru filmare ca si Pufi. Sau pur si simplu nu stiau cum sa se comporte cu un caine", recunoaste Dan Badea, "taticul" catelusei.