Un text victorian uitat, scris de un autor scotian putin cunoscut, a prezis cu acuratete inventarea televizoarelor, a trenurilor de mare viteza si a ceasurilor digitale, transmite editia electronica a ziarului The Scotsman. Scris in 1892 si publicat sub pseudonim, romanul, stiintifico-fantastic la vremea aceea, are actiunea in anul 2000 si descrie multe inventii moderne si modificari sociale cu o acuratete incredibila. Textul, scris de Jay McCullough, despre care se crede ca era din St. Andrews, va fi scos la licitatie saptamana aceasta la Edinburgh. Cartea se numeste "Golful in anul 2000 sau ce ne asteapta" si urmareste un jucator de golf pasionat din secolul al XIX-lea, care cade intr-un somn profund pe 24 martie 1892 si se trezeste pe 25 martie 2000, intr-o lume in care nu mai recunoaste nimic.


Televiziune, trenuri foarte rapide, ceasuri digitale, evolutia modei si emanciparea femeilor sunt toate descrise. McCullough a gresit insa crezand ca societatea anului 2000 va fi obsedata de golf, ca vremea va putea fi controlata si ca oamenii vor munci mai putin si se vor distra mai mult. El a prezis de asemenea ca jumatate din membrii Parlamentului britanic vor fi femei, dar numai 18% sunt in realitate, in prezent. "Am fost foarte surprins ca cineva din 1892 s-a gandit la televiziune si ceasuri digitale", a spus Philip Gregory, de la casa de licitatie. "Era intr-adevar o epoca de progres tehnologic imens, dar numai cineva cu imaginatia lui Leonardo da Vinci sau HG Wells ar fi putut face predictii atat de exacte". Cartea a fost estimata la 250 de lire sterline, dar ar putea fi vanduta la un pret mult mai mare.